Știri

Romania are doua meciuri amicale cu Grecia si Israel in martie

Campionatele interne, la nivelul primelor ligi, sunt în pauză. Este primul moment din 2022, an cu Mondiale, dar și cu întreceri continentale, precum UEFA Nations League, în care avem parte de dispute la nivelul echipelor naționale.


Desigur, chiar dacă se joacă pe toate continentele, punctul de atracție, la nivel international, îl reprezintă barajul din zona Europa. Și, în plan secund, am putea nota confruntările din America de Sud, acolo unde încă mai sunt lucruri de clarificat.

Dar, pentru că, așa cum spune o vorbă din bătrâni, ne e mai aproape pielea decât cămașa, desigur, în cee ace ne privește, toții ochii se vor îndrepta spre noua echipă națională. Pentru că, știți deja, după îndelungi și întortocheate tratative, ”tricolorii” pleacă la un drum nou.

Un alt selecționer, Edi Iordănescu, are drept obiectiv să readucă prima reprezentativă la un turneu major. Și pentru că UEFA Nations League are o greutate tot mai mare în acest demers, există și un obiectiv intermediar, legat de această întrecere.

Romania – Grecia, vineri 25 martie 2022, ora 20:15

Până la startul campaniei din competiția amintită însă, primele semne de întrebare referitoare la modul în care vor arăta lucrurile sub noua conducere tehnică ar trebui să vină în amicalele programate în această perioadă. Mai întâi, vineri, de la ora 20:15, pe stadionul „Steaua”, vom asista la debutul lui Edi Iordănescu pe banca echipei naționale, la 43 de ani, la fel ca tatăl său. În fața unei formații care-și propune și ea un restart, sub comanda lui Gustavo Poyet.

Israel – Romania, marti 29 martie 2022 de la 20:45

Patru zile mai târziu, „tricolorii” să mai dispute o partidă-test, de această dată în deplasare, contra reprezentativei Israelului. O formație extrem de ofensivă, cu precădere pe propriul teren, mărturie stând, spre exemplu, acel 5-2 cu Austria, din preliminariile Campionatului Mondial.

Așadar, vom avea în față două formații cu profil diferit. Joc de posesie își dorește Poyet, care ar vrea ca grecii să nu se mai bazeze doar pe ”contre”, respectiv o partitură cu un pronunțat caracter ofensiv în cazul Israelului. Astfel că aceste teste pot oferi nu doar o imagine a conceptului general de joc pe care și-l propune Edi Iordănescu, ci și capacitatea de a găsi soluțiile potrivite – jucători și sistem – în funcție de adversar.

Lotul Romaniei selectionat de Edi Iordanescu pentru meciurile amicale cu Grecia si Israel

PORTARI: Marian Aioani (Farul Constanța, 0/0), Florin Niță (Sparta Praga | Cehia, 13/0), Horațiu Moldovan (FC Rapid 1923, 0/0)

FUNDAȘI: Nicușor Bancu (Universitatea Craiova, 22/1), Andrei Burcă (CFR Cluj, 8/0), Mario Camora (CFR Cluj, 6/0), Vlad Chiricheș (Sassuolo | Italia, 69/0), Radu Drăgușin (Salernitana | Italia, 0/0), Cristian Manea (CFR Cluj, 15/2), Ionuț Nedelcearu (Crotone | Italia, 20/2), Andrei Rațiu (Huesca | Spania, 5/0) , Adrian Rus (Fehervar | Ungaria, 6/0), Alin Toșca (Gaziantep F.K. | Turcia, 28/1);

MIJLOCAȘI: Mihai Bordeianu (CFR Cluj, 2/0), Alexandru Cicâldău (Galatasaray | Turcia, 14/2), Dennis Man (Parma | Italia, 13/3), Răzvan Marin (Cagliari | Italia, 36/2), Marius Marin (Pisa | Italia, 2/0), Alexandru Maxim (Gaziantep F.K. | Turcia, 51/6), Valentin Mihăilă (Atalanta | Italia, 5/1), Alexandru Mitriță (PAOK Salonic | Grecia, 16/3), Octavian Popescu (FCSB, 0/0), Florin Tănase (FCSB, 10/1);

ATACANȚI: Denis Alibec (Atromitos | Grecia, 22/2), Andrei Ivan (Universitatea Craiova, 13/1), George Pușcaș (Pisa | Italia, 23/8).


Top agenții online

Netbet Sport

100% pana la 500 RON freebet

Pariază acum

Winmasters Sport

Bonus de 100% până la 400 RON

Pariază acum

Betfair

Până la 550 RON bonus

Pariază acum

Frank Sport

Până la 200 RON bonus

Pariază acum

Betano

100% până la 500 RON

Pariază acum

Superbet

Până la 500 RON bonus

Pariază acum

Unibet Sport

300 RON pariu fără risc + 200 de rotiri gratuite

Pariază acum

Sportingbet Sport

Până la 500 RON bonus

Pariază acum
Adrian Dragan

Adrian Dragan

Adrian se ocupă de promoții și bonusuri la pariuri online, analizează cele mai bune oferte și le explică pe înțelesul tuturor. Editarea articolelor, organizarea materialelor ce vor fi redactate, alături de partea de social media ce include administrarea paginii, grupurilor de Facebook și Telegram.


Top case de pariuri