Știri

Turul II Australian Open – Cand sunt programati capii de serie ATP

Programul celui de-al doilea tur de la Australian Open începe în data de 17 ianuarie, zi în are este programat să joace și liderul mondial. Novak Djokovic este net favorit să treacă de adversarul său, așa cum se întâmplă cu majoritatea sportivilor din top 10 care au obținut calificarea în acest punct al competiției.

Novak Djokovic hitting a return during a tennis match at the US Open.

Novak Djokovic – Alexei Popyrin se joacă miercuri, nu înaintea orei 11:30. Evident, este un duel în care sârbul are prima șansă și nu ar trebui să se încurce de locul 43 în lume. Vor urma dueluri interesante, unde jucători cu pretenții speră să poată obține calificarea în turul următor, fie să atingă un nou record în ceea ce privește Australian Open. Cert este că acum se întâlnesc jucători din ce în ce mai în formă și sunt șanse să apară meciuri spectaculoase, poate care să dureze și peste patru ore.

Alex De Minaur, Andrey Rublev, Holger Rune, Herbert Hurkacz, Daniil Medvedev, Jannik Sinner, Stefanos Tsitsipas, Novak Djokovic sunt doar câteva dintre numele calificate în turul al doilea și care reprezintă garanția unui turneu interesant, unde pentru moment nu s-au înregistrat mari surprize.

Adversarii și programul celor mai bine cotați jucători

  • Djokovic – Popyrin, 17 ianuarie 2024, ora 11:30
  • Thompson – Tsitsipas, 17 ianuarie 2024, ora 10:00
  • Sinner – De Jong, 17 ianuarie 2024, 03:00
  • De Minaur – Arnaldi, 17 ianuarie 2024, ora 04:30
  • EUbanks – Rublev, 17 ianuarie 2024, ora 08:00
  • Rune – Cazaux, 18 ianuarie 2024, ora 02:00
  • Mensik – Hurkacz,, 18 ianuarie 2024, ora 02:00
  • Ruusuvuori – Medvedev, 18 ianuarie 2024, ora 02:00
  • Purcell – Ruud, 18 ianuarie 2024, ora 02:00
  • Sonego – Alcaraz, 18 ianuarie 2024, ora 02:00
  • Zverev – Klein, 18 ianuarie 2024, ora 02:00

Ora și data anumitor meciuri se poate schimba în funcție de evenimentele petrecute anterior.


Top agenții online

Netbet Sport

100% pana la 500 RON freebet

Pariază acum

Winmasters Sport

Bonus de 100% până la 400 RON

Pariază acum

Betfair

Până la 550 RON bonus

Pariază acum

Frank Sport

Până la 200 RON bonus

Pariază acum

Betano

100% până la 500 RON

Pariază acum

Superbet

Până la 500 RON bonus

Pariază acum

Unibet Sport

500 RON pariu fara risc + 300 rotiri gratuite + 50 RON pariuri gratuite

Pariază acum
Iulian Saulea

Iulian Saulea

Când vine vorba de experiență și Iulian are ani de zile în acest domeniu, el face recomandări din multiple sporturi, pe lângă fotbal el oferă în fiecare zi pronosticuri din tenis, baschet și hochei.


Top case de pariuri