Știri

Simona Halep si-a aflat adversarul din primul tur de la Miami Open

Simona Halep revine oficial pe terenul de tenis într-un meci WTA și o va face în primul tur de la Miami Open 2024, acolo unde deja și-a aflat primul adversar.

Simona Halep hits return shot

La mai puțin de o lună de zile de la decizia Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne de a reduce pedeapsa Simonei Halep în cazul de dopaj, sportiva urmează să joace în primul tur la Miami Open, acolo unde organizatorii i-au dat wild card imediat cum a venit decizia TAS. Mai mult, fostul lider mondial a aflat care este numele adversarului și nu ar trebui să aibă deloc emoții. A mai învins-o pe Paula Badosa, sportivă aflată pe locul 80 în ierarhia WTA.

Superbet

Până la 500 RON bonus

Pariază acum

Simona Halep nu mai este în clasamentul WTA pentru că nu a mai jucat din 29 august 2022, din primul tur de la US Open de unde a și fost eliminată de Daria Snigur. Totodată, meciul urmează să se dispute marți, dar nu înaintea orei 20:00, ora României și va fi unul dintre cele mai așteptate meciuri ale iubitorilor de tenis.

Simona Halep nu a mai jucat tenis de la US OPen 2022 după ce a fost depistată pozitiv cu o substanță interzisă, fiind suspendată inițial 4 ani. Însă, în urma apelului făcut la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, jucătoarea din România a primit drept de joc, pedeapsa fiindu-i redusă la 9 luni, însă s-a luat în calcul exact ziua de 29 august 2022 ca ziua când începe să-și ispășească suspendarea.


Top agenții online

Netbet Sport

100% pana la 500 RON freebet

Pariază acum

Winmasters Sport

Bonus de 100% până la 400 RON

Pariază acum

Betfair

Până la 550 RON bonus

Pariază acum

Frank Sport

Până la 200 RON bonus

Pariază acum

Betano

100% până la 500 RON

Pariază acum

Superbet

Până la 500 RON bonus

Pariază acum

Unibet Sport

500 RON pariu fara risc + 300 rotiri gratuite + 50 RON pariuri gratuite

Pariază acum
Iulian Saulea

Iulian Saulea

Când vine vorba de experiență și Iulian are ani de zile în acest domeniu, el face recomandări din multiple sporturi, pe lângă fotbal el oferă în fiecare zi pronosticuri din tenis, baschet și hochei.


Top case de pariuri