Clauza de publicitate

Acest site primeste compensatii pentru produsele sau serviciile pe care le obtii prin link-urile afisate.

România rămâne cu doi sportivi în calificările French Open

Luni s-au disputat primele meciuri din cadrul calificărilor Roland Garros, iar printre cele care s-au calificat se numără și debutanta Miriam Bulgaru, cât și Gabriela Ruse. Ionel a fost ușor învins de belgianul Onclin și pe tabloul masculin am rămas fără reprezentant.

Doar doi din cei cinci sportivi români angrenați în calificările Roland Garros 2023 au mai rămas în cursa pentru intrarea pe tabloul principal. Este vorba despre debutanta Miriam Bianca Bulgaru (232 WTA) și Gabriela Ruse ( (156 WTA).

În vârstă de de 24 de ani, Miriam Bulgaru a avut nevoie de trei seturi pentru a se califica în detrimentul Ekaterinei Makarova. Două ore a durat meciul pe care sportiva din România l-a câștigat cu scorul de 1-6, 6-3, 6-2 în fața locului 225 mondial. Ce e drept, emoțiile și-au spus cuvântul la final când a avut nevoie de patru mingi de meci.

Cu o mai mare expriență când vine vorba despre prezența ei la turneele de mare anvergură din circuit, Gabriela Ruse a fost învingătoare în duelul româncelor. Gabi a dispus cu 6-3, 6-4 de Jaqueline Cristian. Meciul dintre cele două sportive din România a durat doar o oră și 13 minute. În urma victoriilor obținute, Bulgaru va juca cu americanca Kayla Day, a 26-a favorită a calificărilor, iar Ruse o întâlnește pe Greet Minnen, cea care este a 25-a favorită.