Știri

Rezultate Australian Open Ziua II – tablou ATP

Tenisul masculin este frumos pentru că în ceea ce privește Australian Open și celelalte mari turnee se joacă cel mai bun din cinci seturi. Avem ocazia să vedem meciuri lungi și în ziua II am avut câteva astfel de jocuri.


Ziua II pe tabloul masculin a început cu un meci anulat. Carbales Bena s-a calificat prin neprezentarea croatului Gojo. După aia au mai urmat câteva dueluri, iar primul sportiv cu nume care s-a calificat a fost Daniil Medvedev. Rusul a beneficiat de o retragere a adversarului când conducea cu scorul de 2-1 la seturi. Ben Shelton nu i-a lăsat vreo ocazia ibericului Bautista, în timp ce Stefanos Tsitsipas a trecut cu 3-7, 6-1, 6-1, 6-3 de belgianul Zizou Bergs (129 ATP).

Superbet

Până la 500 RON bonus

Pariază acum

Au existat și mici surprize, cum ar fi eliminarea în trei seturi a lui Andy Murray. Britanicul a fost trimis acasă de argentinianul Tomas Martin Etcheverry (6-4, 6-2, 6-2), În schimb, un alt veteran al tenisului, Gael Monfiel a trecut în turul al doilea. Alex De Minaur, Hubert Hurkacz sunt alte nume care s-au calificat în turul următor și abia așteaptă să intre în scenă.


Top agenții online

Netbet Sport

100% pana la 500 RON freebet

Pariază acum

Winmasters Sport

Bonus de 100% până la 400 RON

Pariază acum

Betfair

Până la 550 RON bonus

Pariază acum

Frank Sport

Până la 200 RON bonus

Pariază acum

Betano

100% până la 500 RON

Pariază acum

Superbet

Până la 500 RON bonus

Pariază acum

Unibet Sport

500 RON pariu fara risc + 300 rotiri gratuite + 50 RON pariuri gratuite

Pariază acum
Iulian Saulea

Iulian Saulea

Când vine vorba de experiență și Iulian are ani de zile în acest domeniu, el face recomandări din multiple sporturi, pe lângă fotbal el oferă în fiecare zi pronosticuri din tenis, baschet și hochei.


Top case de pariuri