Dacă ne raportăm la ligile din care provin cele patru echipe implicate în cadrul Grupei E, atunci Atletico Madrid are prima șansă. Lucrul acesta se poate observa și prin prisma cotelor Betano pentru câștigarea Grupei. Nici Lazio nu este de neglijat, având în vedere că are o experiență bogată în spate.
Cote Betano pentru câștigarea Grupei E
- Atletico Madrid –1.55
- Lazio – 4.50
- Feyenoord Rotterdam – 5.50
- Celtic FC – 18.00
Atletico Madrid
Cu o experiență mare în spate și a fost finalistă de mai multe ori. A făcut-o prima oară cu mulți zeci de ani în urmă, dar a revenit și în era fotbalului modern, iar în ultimii ani a jucat finala cu Bayern Munchen și Real Madrid, dar de fiecare dată a fost învinsă. Chiar și așa, rămâne una dintre formațiile care trage cu dinții să treacă peste cele întâmplate în ediția trecută când a încheiat pe locul 4 din tot atâtea meciuri.
Lazio
Lazio s-a calificat în grupele Champions League 2023/24 după ce s-a clasat pe locul al doilea la finalul ediției trecute a campionatului italian. Evoluția ei în cadrul Serie A a fost peste media ultimelor campionate, însă în Liga Campionilor este o cu totul altă mâncare de pește. A revenit la cel mai înalt nivel după trei sezoane, iar în sezonul 2021/21 când juca în grupele UCL a ajuns în faza optimilor de finală.
Feyenoord
Feyenoord Rotterdam nu a mai jucat în grupele Champions League din sezonul 2017/18. A revenit după șase sezoane și așteaptă să țină steagul sus pentru că este o echipă cu o experiență mare în spate și măcar cu Celtic și Lazio se poate lupta de la egal la egal pentru o clasare pe locul al doilea. Ce e drept, în era fotbalului modern cu greu a ținut pasul în faza grupelor și niciodată n-a ieșit din grupe.
Celtic
Campioana Scoției a reușit să se califice în Champions League din nou. Este una dintre formațiile scoțiene care domină competiția și an de an joacă în cea mai prestigioasă competiție intercluburi din Europa. În 1967 a reușit să ridice trofeul deasupra capului, dar atunci altul era formatul și mult mai ușor ajungeai în ultimul act. În era fotbalului modern Celtic nu a avansat în optimile Champions League.
Program Grupa E
Etapa I
- Feyenoord – Celtic, 19 septembrie 2023, ora 22:00
- Lazio – Atletico Madrid, 19 septembrie 2023, ora 22:00
Etapa II
- Atletico Madrid – Feyenoord, 4 octombrie 2023, ora 19:45
- Celtic – Lazio, 4 octombrie 2023, ora 22:00
Etapa III
- Feyenoord – Lazio, 24 octombrie 2023, ora 19:45
- Celtic – Atletico Madrid, 24 octombrie 2023, ora 22:00
Etapa IV
- Lazio – Feyenoord, 7 noiembrie 2023, ora 22:00
- Atletico Madrid – Celtic, 7 noiembrie 2023, ora 22:00
Etapa V
- Lazio – Celtic, 28 noiembrie 2023, ora 19:45
- Feyenoord – Atletico Madrid, 28 noiembrie 2023, ora 22:00
Etapa VI
- Atletico Madrid – Lazio, 13 decembrie 2023, ora 22:00
- Celtic – Feyenoord, 13 decembrie 2023, ora 22:00