Știri

Momente memorabile de la Cupa Mondială: Jose Luis Chilavers scrie istorie

De-a lungul istoriei Cupei Mondiale au existat momente care au rămas în istorie, iar unul dintre ele este escapada lui Jose Luis Chilavert din meciul Bulgariei, în 1998.


Se presupune că rolul portarilor este să apere propria poartă de acțiunile adversarilor, însă mai există și portari care execută foarte bine loviturile libere și uneori sunt lăsați de antrenori să execute indiferent de locul de unde acestea se acordă. Așa s-a întâmplat și la Cupa Mondială din 1998, în meciul Paraguay – Bulgaria. Atunci, celebrul portar sud-american a venit să execute o lovitură liberă din jumătatea adversarilor, mai exact de la 36 de m distanță de poarta Bulgariei.

La scorul de 0-0, Trifon Ivanov l-a faultat pe unul dintre jucătorii sud-americani la 36 de metri de poarta europenilor, iar cel chemat să execute a fost Jose Luis Chilavert. Recunoscut pentru golurile sale din lovitură liberă, acesta nu a șutat deloc rău, dar omologul său bulgar a fost pe fază și a respins mingea în corner.

Cine este Jose Luis Chilavert

Ajuns la vârsta de 57 de ani, Jose Luis Chilavert este unul dintre cei mai renumiți portari din întreaga lume și nu neapărat pentru evoluțiile sale, pentru că a jucat mai mult în America de Sud, ci pentru numărul de goluri înscrise. Cele mai multe goluri le-a înscris când a evoluat la Velez Sarsfield, unde a îmbrăcat tricoul în 266 de rânduri și a reușit să înscrie 36 de goluri.

Evoluția portarului născut la 27 iulie 1965 a fost una de succes și la echipa națională, acolo unde a evoluat în 74 de rânduri. A marcat opt goluri, iar datorită talentului său de a executa lovituri libere și penalty-uri a fost premiat de nenumărate ori. În 1995, 1997 și 1998 chiar a fost desemnat cel mai bun portar din lume.


Top agenții online

Netbet Sport

100% pana la 500 RON freebet

Pariază acum

Winmasters Sport

Bonus de 100% până la 400 RON

Pariază acum

Betfair

Până la 550 RON bonus

Pariază acum

Frank Sport

Până la 200 RON bonus

Pariază acum

Betano

100% până la 500 RON

Pariază acum

Superbet

Până la 500 RON bonus

Pariază acum

Unibet Sport

300 RON pariu fără risc + 200 de rotiri gratuite

Pariază acum

Sportingbet Sport

Până la 500 RON bonus

Pariază acum

Top case de pariuri