Știri

Lista cu jucători care vor absenta de la Cupa Mondială

Campionatul Mondial din Qatar va debuta în mai puțin de o lună de zile, iar meciul de deschidere va avea loc între țara organizatoare și Ecuador. Din nefericire pentru fanii fotbalului, vor exista jucători care nu pot participa la turneul final din diferite cauze. Fie vorbim despre accidentări de durată, probleme de sănătate sau probleme personale, sunt nume sonore, de la echipe de top din Europe.


Ritmul alert și multitudinea de meciuri jucate în competițiile intercluburi și la nivel de echipă națională își lasă amprenta asupra anumitor jucători. Lucrul acesta un impact foarte mare dacă ținem cont că pot avea efect atât pentru echipa de club, cât și pentru fanii echpelor naționale care vor participa la Cupa Mondiala, așa cum este și cazul Franței. Campioana mondială en-titre nu se poate bază pe cuplul de mijlocași centrali care au fost titulari în finala Franța – Croația 4-2 de la CM 2018.

N Golo Kante și Paul Labine Pogna nu pot face parte din lotul antrenat de Didier Deschamps. Jucătorii lui Chelsea și Juventus Torino sunt accidentați pe termen lung, dar s-a confirmat că nu vor evolua nici la Mondialul din iarnă. De altfel, Kante este cel mai răsunător nume din lista lungă de jucători pe care nu îi putem vedea la treabă pe perioada disputării CM 2022.

Lista celor mai importanți jucători care vor absenta de la Cupa Mondială:

  • N Golo Kante, Paul Pogba, Anthony Martial (Franța)
  • Georginio Wijnaldum (Olanda)
  • Arthur Melo (Brazilia)
  • Reece James și Jalvin Phillips (Anglia)
  • Diogo Jota și Pedro Neto (Portugalia)
  • Roland Araujo (Uruguay)

Dacă în cazul jucătorilor mai sus menționați lucrurile sunt certe și nu vor putea evolua din cauza accidentărilor, mai există și jucători a căror prezență la Mondial este pusă sub semnul întrebării. Paulo Dybala și Angel Di Maria sunt nerecuperați, la fel și Marco Reus & Leroy Sane (Germania), cât și Kyle Walker (Anglia).


Top agenții online

Netbet Sport

100% pana la 500 RON freebet

Pariază acum

Winmasters Sport

Bonus de 100% până la 400 RON

Pariază acum

Betfair

Până la 550 RON bonus

Pariază acum

Frank Sport

Până la 200 RON bonus

Pariază acum

Betano

100% până la 500 RON

Pariază acum

Superbet

Până la 500 RON bonus

Pariază acum

Unibet Sport

300 RON pariu fără risc + 200 de rotiri gratuite

Pariază acum

Sportingbet Sport

Până la 500 RON bonus

Pariază acum

Top case de pariuri