Clauza de publicitate

Acest site primeste compensatii pentru produsele sau serviciile pe care le obtii prin link-urile afisate.

Irina Begu s-a calificat în turul 3 la Roland Garros

Irina Begu a reușit miercuri să o învingă în două seturi pe italianca Sara Errani de care a dispus cu scorul de 6-3, 6-0, calificându-se astfel în turul 3 de la Roland Garros unde o va întâlni pe Karolina Muchova

Irina Camelia Begu nu a întâmpinat rezistență din partea italiancei Sara Errani (73 WTA) pe care a învins-o în doar două seturi (6-3, 6-0). Puțin peste o oră i-a fost necesar sportivei din România pentru a se califica în turul al treilea de la Roland Garros, acolo unde a aflat deja numele adversarului său. Irina Begu urmează să se întâlnească cu Karolina Muchova, locul 43 mondial. În vârstă de aproape 27 de ani, Muchova a eliminat locul 8 WTA, Maria Sakkari și în turul al doilea a dispus cu 6-3, 0-6, 6-3 de Nadia Podoroska (103 WTA).

Calificarea în turul al treilea a mai fost obținută în nenumărate rânduri de Irina Begu. Rămasă singura sportivă din România pe tabloul principal al probei de simplu, cu un nou eventual succes și în fața cehoaicei își va egala cea mai bună performanță din istoria participărilor sale la Roland Garros.