Clauza de publicitate

Acest site primeste compensatii pentru produsele sau serviciile pe care le obtii prin link-urile afisate.

Galatasaray, Braga și Young Boys s-au calificat în grupele UCL

Marți seară s-au disputat primele trei meciuri decisive pentru intrarea în grupele Champions League, iar Galatasaray, Braga și Young Boys Berna au reușit să obțină calificarea.

Marți seară, de la ora 22:00, au avut loc trei din cele șase meciuri programate în manșa secundă a play-off-ului Champions League. în urma rezultatelor s-au aflat primele trei calificate în faza grupelor. Cu această ocazie Turcia și Elveția sunt reprezentate la cel mai înalt nivel, iar Portugalia va fi țara care va fi reprezentată de trei echipe. Sporting Braga s-a alăturat Benficăi și lui FC Porto.

  • Galatasaray – Molde 2-1 (5-3 la general)
  • Panathinaikos – Braga 0-1 (1-3 la general)
  • Young Boys – Maccabi Haifa 3-0 (3-0 la general)

Ultimele trei calificate în grupele celei mai prestigioase competiții se vor afla miercuri, de la ora 22:00 atunci când se vor disputa  următoarele meciuri:

  • AEK Atena – Antwerp, 0-1 în tur
  • FC Copenhaga – Rakow, 1-0 în tur
  • PSV – Rangers, 2-2 în tur

Tragerea la sorți a grupelor Champions League va avea loc joi, 31 august 2023, unde echipele vor fi împărțite în patru urne.