Fotbalul va fi pentru următoarea lună cel mai urmărit sport din lume și asta datorită Campionatului Mondial care se va desfășura în perioada 20 noiembrie – 18 decembrie și are loc în Qatar. Este ediția cu numărul 22 de la înființare și până în prezent, dar prima care are loc în Orientul Mijlocul, într-o țară predominant musulmană.
O parte dintre țări sunt deja venite în Asia, acolo unde își vor disputa ultimele meciuri de pregătire și s-ar putea să îi trimită în teren pe cei mai buni jucători. Toată atenția va fi asupra vedetelor celor 32 de echipe care vor intra în teren în faza grupelor, dar și căpitanii au un rol important în teren. Cu atât mai mult când unele țări au desemnat căpitani de echipă drept cei mai buni jucători ai lor sau cei mai titrați, așa cum se întâmplă în cazul Angliei, Țării Galilor și al Portugaliei.
Kane, cel mai bine cotat capitan de la Campionatul Mondial 2022
De altfel, Harry Kane este și cel mai bine cotat căpitan pe site-urile de specialitate. Cota lui de piață este de 90 de milioane de euro. Interesant, dar și Son Heung-Min este unul dintre cei mai bine cotați căpitani. Amândoi sunt colegi în ofensiva lui Tottenham Hotspur, locul 4 în Premier League.
În vârstă de 29 de ani, Harry Kane a cunoscut gloria la Tottenham Hotspur, acolo unde evoluează încă din anul 2011 și mai are contract până la 30 iunie 2024. În total a adunat 75 de selecții pentru echipa națională a Angliei, dar doar 6 dintre ele la Cupa Mondială. Tot 6 este și numărul golurilor înscrise în cadrul acestui turneu, ceea ce l-a făcut golgheter la Cupa Mondială din 2018.