Știri

Ana Bogdan s-a calificat în premieră în turul 3 la Wimbledon

Ana Bogdan ține steagul sus și reușește rezultate incredibile la ediția din 2023 a turneului de la Wimbledon. Practic, locul 57 mondial a confirmat statutul de favorit pe care l-a avut și a trecut în trei seturi de Alycia Parks (Statele Unite ale Americii).


Prezența Anei Bogdan la Wimbledon 2023 înseamnă o nouă filă din cariera jucătoarei în vârstă de 30 de ani. Aflată pe locul 57 în lume, aceasta a început cu mult curaj turneul și a reușit eliminarea Liudmilei Samsonova, cea care avea statut de cap de serie numărul 15. Rolurile s-au inversat în turul al doilea când Bogdan a fost cea cu rol de favorită în fața americancei Parks.

În ciuda statutului pe care l-a avut, Bogdan a fost nevoită să își revină după șocul pe care l-a avut în primul set. A pierdut cu 1-6 în doar 28 de minute, dar a reușit să revină pe tabela și a trecut într-un final cu scorul de 1-6, 6-3, 6-2 de locul 51 WTA.

Datorită succesului obținut în fața Alyciei Parks, sportiva din România a obținut cel mai bun rezultat al carierei la Wimbledon. În turul al treilea va juca împotriva Lesiei Tsurenko (60 WTA), într-un meci programat să aibă loc sâmbătă, la o oră ce va fi anunțată ulterior de organizatori.  Cele două sportive s-au mai întâlnit de două ori în carieră, dar niciodată pe iarbă. Scorul este egal, 1-1.


Top agenții online

Netbet Sport

100% pana la 500 RON freebet

Pariază acum

Winmasters Sport

Bonus de 100% până la 400 RON

Pariază acum

Betfair

Până la 550 RON bonus

Pariază acum

Frank Sport

Până la 200 RON bonus

Pariază acum

Betano

100% până la 500 RON

Pariază acum

Superbet

Până la 500 RON bonus

Pariază acum

Unibet Sport

500 RON pariu fara risc + 300 rotiri gratuite + 50 RON pariuri gratuite

Pariază acum

Top case de pariuri