Știri

8 Martie, astazi este ziua lor - sportivele momentului

Astăzi este ziua lor, a personajelor care ne fac viața mai bună. Domnișoare și doamne, mame, surori, fiice. Dar și, nu-i așa, sportivele ale căror prestații le urmărim cu sufletul la gură. Dat fiind contextul, am ales din lunga listă a performerelor trei nume din Ucraina, dar și două dintre cele mai importante sportive care reprezintă România.


Oksana Shyshkova, medalie de aur la Jocurile Paralimpice

Sunt în plină desfășurare Jocurile Paralimpice de iarnă Beijing 2022, iar lista medaliatelor cu aur o include și pe Oksana Shyshkova. Originară din Harkov, sportiva în vârstă de 30 de ani, Oksana concurează în întrecerile de schi și biatlon rezervate sportivelor cu deficiențe de vedere. Iar dacă ne gândim la specificul disciplinei din urmă, este limpede, performanțele sale sunt cu atât mai remarcabile.

Shyshkova este la a patra participare la Jocurile Paralimpice de iarnă. A debutat în 2010, a obținut primele medalii (4 de bronz) la Sochi, în 2014, pentru ca la ultimele două ediții să fie între sportivele de top în disciplinele la care concurează. A luat de două ori aurul la parabiatlon la PyeongChang (10 km și ștafeta mixtă de 4 x 2,5 km), precum și argintul la 6 km, dar și la schi fond 15 km. Medalii pe care, acum, la Beijing, le-a schimbat deja în aur. Și pare să fie doar începutul, în condițiile în care va concura și-n disciplinele în care și-a trecut deja în cont victoria în Coreea de Sud.

Dayana Yastremska, reprezinta Ucraina la turneele WTA

Reprezinta Ucraina in turneele WTA, în care ocupă locul 103, Dayana Yastremska, în vârsta de 21 de ani, a fost una dintre revelațiile turneului de la Lyon. Și aceasta în condițiile în care a reușit să plece din Odessa imediat după startul războiului, alături de tatăl său și sora mai mică. A ajuns în România, după o călătorie de patru ore cu mașina, iar mai apoi în Franța. Acolo unde a primit un wild-card și a izbutit să ajungă până în finală, după ce, în penultimul act, a eliminat-o pe Sorana Cîrstea, 7-6, 4-6, 6-4. Aceasta după ce trecuse anterior și de Ana Bogdan.

Another win for 🇺🇦💙💛 #stopwar

Posted by Dayana Yastremska on Friday, March 4, 2022

A pierdut în ultimul act, 6-3, 3-6, 4-6 cu chinezoaica Shuai Zhang (33 de ani, locul 41 WTA), dar acum, după ce a primit un nou Wild Card, va evolua și în turneul de la Indian Wells care debutează mâine. Nu uitati ca echipa noastra ofera ponturi tenis pentru toate meciurile din aceasta perioada. Va fi a treia participare a Dayanei Yastremska la Indian Wells. În anul 2019 a pierdut în primul tur cu Daria Saville (28 de ani, locul 410 WTA), scor 2-6, 7-5, 2-6, iar anul trecut, în al doilea act, scor 4-6, 6-2, 2-6 cu Paula Badosa (24 de ani, locul 7 WTA).

Rimei Sakua, vicecampioana Ucrainei la motociclism a venit in Romania

Pe Rima Sakua, vicecampioana Ucrainei la motociclism, s-ar putea să o vedeți, cât de curând, în competițiile din România. Rima e un sportiv cu rezultate și nume în motociclismul ucrainean. Și asta pentru că a fondat prima echipă de motociclism-fete din țara vecină, Spirit Racing, și a fost vicecampioană a Ucrainei în 2018 la motociclism. Conduce un Yamaha YZF-R6 cu numărul 99 și, în plus, e și antrenor de motociclism. Deținea și un service în țara vecină.

Rima Sakua este o deschizătoare de drumuri în Ucraina. A fondat prima echipă de motociclism feminin din țara vecină, a...

Posted by Răzvan Luțac on Tuesday, March 8, 2022

Acum, după ce a fugit din Donețk către Kiev, iar mai apoi, după asediul împotriva capitalei Ucrainei, în România, Rima locuiește într-un hotel din București, alături de prietenul său. Speră să-și găsească un loc de muncă și, evident, nu exclude nici varianta de a concura în competițiile derulate în România.

Sorana Cirstea, perioada de senzatie (#27 WTA)

Sorana Cîrstea are parte de o perioada excelentă a carierei. A început anul cu optimi la Australian Open, iar cea mai recentă performanță este, am menționat deja, semifinala de la Lyon. Cert este că performanțele din ultima vreme i-au permis să urce în clasament, astfel că a ajuns pe locul 27. Cu numai unul mai jos decât Simona Halep. Iar diferența este de numai 57 de puncte. Astfel că, dacă va avea o performanță mai bună decât fostul număr unu mondial, va reuși să o depășească. Ultima data când Sorana a fost mai sus decât Simona în ierarhia WTA se întâmpla în urmă cu nouă ani.

sorana cirstea

În turneul de la Indian Wells, Sorana este cap de serie și va juca în turul 2 cu sportiva care se va impune în duelul dintre Ajla Tomjlanovic (locul 39 WTA) şi Hailey Baptiste (locul 119 WTA).

Simona Halep, vrea sa revina in top 10 (#26 WTA)

Simona Halep a ajuns pe locul 26 WTA, cu 1832 de puncte. Și va aborda turneul de la Indian Wells, care are premii în valoare de 8.584.055 de dolari, însoțită și de un antrenor, Morgan Bourbon, un francez de 29 de ani. Acesta i-a fost recomandat Simonei Halep de Patrick Mouratoglou, în a cărui academie românca s-a pregătit înainte de competiție.

simona halep

Fostul lider mondial va juca în primul tur cu învingătoarea din meciul dintre rusoaica Ekaterina Alexandrova (locul 52 WTA) şi americanca Elvina Kalieva (locul 317 WTA).

Simona Halep și Sorana Cîrstea nu sunt singurele sportive care reprezintă România la WTA Indian Wells. Gabriela Ruse, Irina Begu și Irina Bara sunt celelalte jucătoare care participă la turneul din Statele Unite.

În turul 1, Gabriela Ruse (locul 57 WTA) va evolua cu sportiva slovacă Kristina Kucova (locul 77 WTA), în timp ce Irina Begu (locul 72 WTA) o va întâlni pe Katerina Siniakova (locul 55 WTA). În schimb, Irina Bara (locul 114 WTA) a fost eliminată în primul tur al calificărilor de sportiva ucraineană Lesia Ţurenko (locul 141 WTA), scor 6-0, 3-6, 6-2.


Top agenții online

Netbet Sport

100% pana la 500 RON freebet

Pariază acum

Winmasters Sport

Bonus de 100% până la 400 RON

Pariază acum

Betfair

Până la 550 RON bonus

Pariază acum

Frank Sport

Până la 200 RON bonus

Pariază acum

Betano

100% până la 500 RON

Pariază acum

Superbet

Până la 500 RON bonus

Pariază acum

Unibet Sport

300 RON pariu fără risc + 200 de rotiri gratuite

Pariază acum
Adrian Dragan

Adrian Dragan

Adrian se ocupă de promoții și bonusuri la pariuri online, analizează cele mai bune oferte și le explică pe înțelesul tuturor. Editarea articolelor, organizarea materialelor ce vor fi redactate, alături de partea de social media ce include administrarea paginii, grupurilor de Facebook și Telegram.


Top case de pariuri