Ponturi pariuri și pronostic analizat Tunari vs Gloria Buzău
Este ultima etapă din faza grupelor, iar în prezent ambele echipe au șanse matematice de calificare. Este greu de crezut că pot merge mai departe, mai ales că sunt la mâna altor echipe. Recomand pronosticul “sub 2.5 goluri”, la o cotă de 1.85 la agenția de pariuri online Unibet!
Ponturi Tunari vs Gloria Buzău
Tunari
- CS Tunari joacă în liga a 2-a din România. De altfel, a promovat în acest sezon din liga a 3-a. În acest moment, gazdele nu se descurcă prea bine, iar în 15 etape a reușit doar două victorii. În prezent, gazdele se află pe locul 17 în campionat, cu 12 puncte și un golaveraj de 14-29.
- Chiar și așa, Tunari nu a jucat rău până acum în grupele Cupei României, fiind neînvinsă după primele 2 runde: 1-1 atât cu Universitatea Craiova, cât și cu FC Voluntari. Cu 2 puncte, aceștia ocupă locul 5 în grupă.
- Poate produce surpriza contra celor de la Gloria Buzău? 5.75 este cota!
Gloria Buzău
- Gloria Buzău vine după eșecul de pe teren propriu cu cei de la Csikszereda, scor 0-2, această fiind prima înfrângere din ultimele 5 partide. În prezent, Gloria se află pe locul 5 în liga secundă din România, fiind încă pe loc de play-off.
- Buzoienii au debutat cu o înfrângere în grupele Cupei României, 1-2 pe teren propriu cu UTA Arad, ca mai apoi să câștige cu Farul, scor 1-0. În acest moment, Gloria se află pe locul 4 în grupă, cu 3 puncte.
- Casele de pariuri le oferă prima șansă în acest meci. Poate Gloria Buzău obține cele 3 puncte? 1.65 este cota la victorie!