Știri

Infrangere drastica la Wimbledon pentru una dintre jucatoarele din Romania

Printre jucătoarele care au început să joace în calificările turneului de la Wimbledon se numără și câteva românce. Miriam Bulgaru este una dintre ele, sau mai bine spus a fost pentru că tocmai a fost eliminată cu 6-2, 6-1 de către Lulu Sun (Noua Zeelandă).


Cotată cu a doua șansă în meciul pe care l-a avut în compania locului 23 WTA, Miriam Bulgaru a trebuit să se recunoască învinsă. Nu a fost deloc un eșec ușor de digerat pentru că a reușit să obțină doar trei game-uri în cele două seturi. Cu alte cuvinte, Lulu Sun a avut nevoie de mai puțin de o oră pentru a se declara învingătoare. Meciul a durat doar 58 de minute.

Unibet Sport

500 RON pariu fara risc + 300 rotiri gratuite + 50 RON pariuri gratuite

Pariază acum

Sportiva din Noua Zeelandă este favorită numărul 23 în calificări și a ținut să treacă rapid în avantaj. A condus cu 2-0 foarte rapid, după ce a început meciul cu un break. Avantajul a continuat să se mărească, Miriam reușind să câștige primul game abia în game-ul 5. Într-un final a pierdut cu 2-6, în 30 de minute. Din nefericire pentru Bulgaru, locul 219 WTA nu a avut replică nici în setul al doilea, unde a fost condusă și cu 4-0 pentru ca după 28 de minute să fie învinsă cu 6-1.

Lulu Sun urmează ca în semfinalele calificărilor să se dueleze cu Gabriela Knutson, cea care a trecut tot în două seturi de Gabriela Ruse.


Top agenții online

Netbet Sport

100% pana la 500 RON freebet

Pariază acum

Winmasters Sport

Bonus de 100% până la 400 RON

Pariază acum

Betfair

Până la 550 RON bonus

Pariază acum

Frank Sport

Până la 200 RON bonus

Pariază acum

Betano

100% până la 500 RON

Pariază acum

Superbet

Până la 500 RON bonus

Pariază acum

Unibet Sport

500 RON pariu fara risc + 300 rotiri gratuite + 50 RON pariuri gratuite

Pariază acum
Iulian Saulea

Iulian Saulea

Când vine vorba de experiență și Iulian are ani de zile în acest domeniu, el face recomandări din multiple sporturi, pe lângă fotbal el oferă în fiecare zi pronosticuri din tenis, baschet și hochei.


Top case de pariuri