Girona - Betis. Deși gazdele sunt într-o formă excelentă, verzii ar putea bifa un nou succes în La Liga

Ultima partidă din La Liga din această seară va purta amprenta unui meci ce ar trebui să fie destul de spectaculos în fapt însă cu siguranță cele două echipe vor resimți oboseala și mari șanse să asistăm la un joc relativ închis. Girona va da piept pe Estadio Municipal de Montilivi cu Real Betis începând cu ora 23:00, partidă ce este transmisă de DigiSport 4 și Telekom Sport.
girona betis

Girona reușește să se  mențină foarte bine în acest start de sezon, iar până în acest moment situația de la clubul din Barcelona decurge conform planului întocmit pe timp de vară de către conducerea echipei care are ca obiectiv bineînțeles rămânerea în primul eșalon spaniol, ba chiar pe la mijlocul clasamentului. Formația lui Sacristan a obținut 8 puncte până în acest moment, aflându-se pe locul 10, și încercând să continue seria pozitivă de rezultate din ultima vreme, mai ales că moralul este excelent pentru jucătorii antrenorului spaniol după meciul din weekend. După 2 victorii contra celor de la Villareal și Celta Vigo în care nimeni nu credea, jocul a confirmat și duminică pentru Girona care a scos un egal pe Camp Nou, scor 2-2, Stuani fiind omul în care se va bune întreaga bază și în partidele anterioare, având o formă de excepție.

Betis nu a început foarte bine sezonul, iar timpul trece și echipa de pe Villamarin are multe puncte de recuperat însă verzii sunt pregătiți ca ușor ușor să își intre în ritm și să reușească din nou să urce în zona de cupe europene. Formația antrenată de Quique Setien ocupă poziția a 14-a în La Liga cu 6 puncte după aceste etape și având un golaveraj de 3 la 5, extrem de slab față de sezoanele anterioare când verzii defilau cel puțin pe zona ofensivă, însă acum parcă abia reușesc să ajungă la poarta adversă. Lipsa de curaj și de concentrare se observă în jocul verzilor care s-au mulțumit până acum nu mai cu rezultate de egalitate, bifându-l pe al treilea chiar etapa trecută. După un 0-0 destul de șters în fața Valenciei a urmat un 2-2 spectaculos contra celor de la Athletic Bilbao însă este de aplaudat faptul că Betis a întors scorul de la 0-2 și iată cum verzii reușesc să mai bifeze încă un rezultat semi-pozitiv în La Liga.

Duel extrem de echilibrat conform cotelor oferite de către bookmakeri care însă ar putea avea o câștigătoare în această seară, și aceea să fie Betis care ar trebui să mai bifeze și verzii un nou succes totuși după o pauză de ceva vreme. Girona traversează o formă foarte bună care are mari șanse să se încheie conform ciclului acestor formații de mâna a doua, însă vom vedea dacă acest lucru se va întâmpla. Voi miza totuși pe un rezultat pozitiv pentru verzi pe Estadio Municipal de Montilivi și bineînțeles pentru cei curajoși pe o victoriei a lui Joaquin&Co.

Pont pariuri Ucraina - Cehia