Barcelona - Athletic Bilbao. Bascii n-au mai castigat pe "Camp Nou" din 2001

Meci foarte important sambata, de la ora 17:15, pe "Nou Camp", Barcelona - Athletic Bilbao. Gazdele n-au castigat in ultimele doua meciuri de campionat, insa Bilbao este o victima favorita a gruparii "blaugrana".
barcelona athletic bilbao

Barcelona n-a castigat in ultimele doua runde din LaLiga, remizand, acasa, cu Girona, 2-2, dupa ce a avut 1-0, si cedand, in etapa intermediara, la Leganes, scor 1-2. Lenglet a incasat rosu in minutul 35 al disputei cu Girona, de unde si dificultatile avute, dar cu Leganes, chiar nu exista explicatii. Barca din nou a avut 1-0, prin golul semnat de Coutinho, dar apoi a luat doua goluri in doua minute in cea de-a doua repriza.

Au fost si cateva experimente ale lui Valverde, cu Vermaelen fundas stanga sau Munir jucand titular, insa ma astept ca impotriva lui Bilbao, pe teren propriu, Barcelona sa afiseze un prim 11 cat mai apropiat de cel perfect.

Echipa probabila: Ter Stegen – Roberto, Pique, Umtiti, Alba – Coutinho, Busquets, Rakitic – Messi, Suarez, Dembele

Athletic Bilbao a suferit o infrangere destul de dureroasa la mijlocul saptamanii, 0-3, acasa, cu Villarreal. A fost primul meci pierdut de basci in acest sezon, dupa o victorie si 3 remize in primele 4 meciuri. Chiar si doar cu „1” la capitolul infrangeri, Bilbao se afla abia pe locul 15 in clasament, cu 6 puncte, golaveraj 7-9.

Faptul ca Berrizo il prefera pe Williams in centrul atacului in acest sezon creste nivelul de viteza din atac, pentru ca-l are si pe Muniain alaturi, insa Athletic scade la nivelul forta. Au fost destule schimbari in runda precedenta, asa ca ma astept si acum ca tehnicianul oaspetilor sa umble putin la garnitura de start. Lekue e accidentat, in timp ce Aduriz e incert.

Echipa probabila: Simon – De Marcos, Alvarez, Martinez, Yuri Berchiche – Benat, Dani Garcia – Etxebarria, Raul Garcia, Muniain – Williams

Barcelona se afla intr-un moment in care nu-si permite inca un rezultat negativ in campionat. Asa ca, in ciuda faptului c-o asteapta o deplasare in Champions League saptamana viitoare, gruparea „blaugrana” trebuie sa forteze victoria cu Bilbao pentru a ramane in fruntea clasamentului din Spania. Fara infrangere pe Nou Camp in fata lui Athletic din 2001, Barca nici n-a prea fost nevoita sa forteze in fata adversarilor de sambata in ultima vreme. A castigat ultimele 14 dueluri de acasa din campionat. Aproape mereu am avut parte si de goluri, chiar daca un rezultat destul de frecvent a fost 2-0. Insa nu vom avea acest ghinion azi.

Pronosticuri Senegal - Sudan