Wimbledon – Analize si pronosticuri 5-07-2014
 

Bob Bryan/Mike Bryan (USA/USA) vs. Vasek Pospisil/Jack Sock (CAN/USA)

mike-bryan-bob-bryan-ftr

FINALA de dublu masculin de pe iarba de la Wimbledon, îi va avea ca principali protagonisti pe gemenii Bob şi Mike Bryan (nici o surpriza aici) pe de o parte şi echipa-revelatie de la acest turneu, formata din canadianul Vasek Pospisil (24 ani) şi americanul Jack Sock (21 ani) – de cealalta parte.

Bob Bryan & Mike Bryan – au reusit sa se califice în cea de a sasea lor finala de la Wimbledon, dupa ce i-au invins in minim de seturi pe francezii Michael Llodra si Nicolas Mahut (7-6 6-3 6-2). În ciuda faptului ca ne-am fi asteptat la o partida ceva mai echilibrata, europenii n-au putut tine pasul cu americanii decat un singur set, cand au avut chiar avantaj de cate un game si cate un mini-break! Poate cel mai important amanunt pentru gemeni este faptul ca si-au cedat serviciul o singura data, reusind in schimb sa fructifice patru din opt mingi de break. Jocul perfect pe care l-au practicat poate fi observat si gratie procentajelor excelente atat pe primul serviciu (85%), cat si pe al doilea (73%), dar si din prisma faptului ca au avut o singura eroare nefortata si nu mai putin de 15 lovituri direct castigatoare. În alta ordine de idei, le-au permis adversarilor sa castige doar 15/81 mingi pe parte de retur (doar 19% procentaj), dar ei în schimb au fost mult mai agresivi, castigand 40/90 astfel de mingi (42% procentaj).

Vasek Pospisil & Jack Sock – sunt doi tineri tenismeni în care n-a prea crezut nimeni, dar care iata, ajung in prima lor finala de Grand Slam din carierele de profesionisti. În penultimul act al competitiei, au practicat un joc aproape de perfectiune împotriva unor adversari mult mai experimentati – indianul Leander Paes şi cehul Radek Stepanek – învingandu-i în minim de seturi (7-6 6-3 6-4). Partida a fost una destul de echilibrata, in ciuda scorului – diferenta totalului punctelor castigate fiind mică: 117 – 109! Chiar si asa, echipa formata din canadian si american au avut procentaj superior atat pe primul serviciu (70% – 68%), cat si pe al doilea serviciu (50% – 43%), dar si pe parte de retur (39% – 38%). Au impresionat datorita faptului ca nu s-au pierdut cu firea cand au avut de salvat mingi de break (si au reusit sa salveze opt din zece astfel de oportunitati ale adversarilor), concentrandu-se mai bine si fructificand patru din opt astfel de sanse. Au reusit sa expedieze si 11 lovituri direct castigatoare!

IMPORTANT – chiar daca au reusit sa ajunga pana în aceasta faza a competitiei, Vasek Pospisil si Jack Sock vor avea de înfruntat acum un adversar de un cu totul alt calibru, care nu te iarta in momentul in care îi oferi oportunitati de break! Noi consideram ca fratii Bryan nu au cum sa piarda aceasta finala, în primul rand gratie experientei net superioare, dar şi a faptului ca au servit mai bine toată saptamana! Jocul de la fileu este si el foarte important, iar canadianul cam e veriga slaba din acest punct de vedere.

PRONOSTIC: handicap -1.5 seturi Bob Bryan & Mike Bryan @1.50 la Unibet.com

 

Timea Babos/Kristina Mladenovic (HUN/FRA) vs. Sara Errani/Roberta Vinci (ITA/ITA)

2012 US Open - Day 14

FINALA de dublu feminin de pe iarba londoneza, aduce fata in fata echipele formate din unguroaica Timea Babos (31 WTA Doubles) + frantuzoaica Kristina Mladenovic (25 WTA Doubles) – pe de o parte – şi experimentatele italience Sara Errani (3 WTA Doubles) + Roberta Vinci (3 WTA Doubles).

Timea Babos & Kristina Mladenovic – sunt doua tenismene înalte (1.80m – 1.85m), care poseda servicii redutabile pe o suprafata rapida precum iarba! Acesta este si principalul motiv pentru care au reusit sa acceada in prima lor finala de Grand Slam la dublu feminin (au mai reusit acest lucru pe la dublu-mixt în sezoanele trecute), reusind sa învinga perechile formate din Karolina Pliskova/Kristyna Pliskova, Belinda Bencic/Tsvetana Pironkova, Su-Wei Hsieh/Shuai Peng (campioanele en-titre), Alla Kudryavtseva/Anastasia Rodionova şi in fine – Andrea Petkovic/Magdalena Rybarikova (6-1 6-3). Au practicat un joc agresiv pe parte de retur in aceasta semifinala, avand un procentaj de 51% puncte castigate pe serviciul adversarelor – cinci din zece mingi de break fructificate! Si-au pierdut serviciul o singura data si – ce e mai curios – nu au expediat nici o lovitura direct castigatoare în tot meciul.

Sara Errani & Roberta Vinci – formeaza o echipa de dublu inca din anul 2010, iar de atunci au ajuns de trei ori in optimile de finala de la acest turneu si o singura data in sferturi! Asadar, aceasta finala ar trebui sa le ofere incredere si faptul ca n-au castigat pana acum un Grand Slam pe iarba, le-ar putea inspira mai multa motivatie. Au parte de un sezon excelent, deoarece au triumfat pe hardul outdoor de la Australian Open si au ajuns pana in finala pe zgura de la French Open, performanta repetata – iata – si pe iarba de la Wimbledon. Echipele pe care le-au eliminat pe parcurs sunt formate din: Jelena Jankovic/Alisa Kleybanova, Lyudmyla Kichenok/Nadiya Kichenok, Shuko Aoyama/Renata Voracova, Ashleigh Barty/Casey Dell’Acqua şi în cele din urma – Andrea Hlavackova/Jie Zheng (6-3 6-2). În acest ultim meci si-au cedat serviciul o singura data si au fructificat in schimb patru din sapte mingi de break! Deseori dau senzatia ca se completeaza excelent pe teren, iar principalele lor atuuri – pe langa experienta net superioara – sunt jocul eficient din preajma fileului si reflexele de pe “baseline”.

IMPORTANT – în conditii normale de joc, italiencele n-au cum sa piarda acest meci, deoarece au de partea lor cel mai important lucru atunci cand joci pe iarba – si anume, deplasarea in teren! Chiar daca sunt mici de înaltime (1.64m ambele) şi nu impresioneaza prin forta loviturilor, italiencele fac mare risipa de energie pe teren, muncesc pentru fiecare punct si formeaza un cuplu mult mai sudat.

PRONOSTIC: primul set Sara Errani & Roberta Vinci @1.57 la Bet365.com

 

STATISTICÃ PONTURI oferite de Man ↔ 56 câştigate 31 pierdute! 🙂

Nu parasi site-ul, citeste in continuare

Federer – Goffin | Dimitrov – Sock @ SEMIFINALE ATP Finals Federer - Goffin | Dimitrov - Sock @ SEMIFINALE ATP FinalsIeri am avut parte de o nouă zi ușor ciudată la "Turneul Campionilor". Un meci care se cerea a fi de "care-pe-care" pentru un loc în sem...
Thiem ori Goffin în semifinalele ATP Finals?! Thiem ori Goffin în semifinalele ATP Finals?!Salutare iubitori ai "sportului alb", ieri am avut parte de evoluții surprinzător de bune din partea celor considerați "outsideri" - trei din cele pa...
PONTURI Brescia, Santiago, Champaign (16.11.2017) PONTURI Brescia, Santiago, Champaign (16.11.2017)The Association of Tennis Professionals (ATP) Challenger Tour este titulatura pe care o primesc competițiile de rang secund în circuitul masculin...