Ponturi fotbal Crotone vs Lanciano – Serie B

Crotone vs Lanciano

Sursa foto: goaloo.com

Vineri, de la ora 21:30, Crotone vrea sa recapete pozitia de lider, iar pentru acest lucru este necesar sa treaca peste duelul cu Lanciano, din etapa cu numarul 34.

Crotone este pe locul secund, cu 67 de puncte, la un punct in spatele celor de la Cagliari si 14 peste locul al treilea. Desi este ca si promovata in Serie A, formatia la care activeaza doi romani, Mihai Balasa si Adrian Stoian, a pierdut fotoliul de lider dupa ce a facut doar 0-0 cu Avellino, in etapa anterioara. Astfel, Crotone a ajuns la zece rezultate de egalitate in Serie B si se mandreste cu una dintre cele mai bune defensive, primind doar 28 de goluri. Cinci dintre ele au venit in precedentele cinci intalniri, cand au obtinut doua victorii, tot atatea remize si o infrangere, 0-3 cu Brescia, fiind doar cea de-a patra din intreg sezonul. Pe teren propriu au un parcurs aproape impecabil, pierzand o singura partida in 16 dueluri, 1-2 cu Perugia, iar acest lucru se intampla la finalul lunii ianuarie. De atunci, Crotone a disputat alte patru jocuri in postura de echipa gazda, reusind trei victorii si o remiza.

Betano

Lanciano ocupa in prezent pozitia a 14-a, cu 39 de puncte, primind o suspendare de doua puncte din partea forului italian. Acestia sunt la patru puncte de zona rosie, iar saptamana trecuta au pierdut cu Perugia, scor 0-1, fiind prima infrangere dupa cinci jocuri foarte bune, in care obtinusera patru victorii si o remiza. Recunoscuta ca fiind o echipa de teren propriu, Lanciano demonstreaza acest lucru prin rezultatele deloc convingatoare de pe teren strain, acolo unde, desi au sapte puncte in ultimele cinci jocuri, au ajuns doar la borna 10, marcand de 14 ori.

Echipe probabile

Crotone(3-4-3): Cordaz – Garcia Tena – Claiton – Cremonesi – Zampano – Capezzi – Salzano – Martella – Palladino – Budimir – Ricci

Lanciano(4-3-3): Cragno – Aquilanti – Amenta – Rigione – Di Matteo – Vitale – Bacinovic – Rocca – Di Francesco – Ferrari – Marilungo

Dupa 1-1 in tur, Crotone evoluaza de aceasta data in fata propriilor suporteri si trebuie sa castige, pentru a nu le permite adversarelor sa se apropie si sa traiasca periculos finalul de campionat. De cealalta parte, Lanciano nu poate emite pretentii cand este in postura echipei oaspete, dar orice punct este foarte bun in cursa lor pentru evitarea retrogradarii. Cu toate ca Lanciano a primit o cota de 7.50 la victorie, iar acum a scazut pana la 6.70, eu zic ca victoria gazdelor este un rezultat destul de plauzibil, avand in vedere diferenta de valoare dintre cele doua loturi.

Pronostic  Crotone vs Lanciano: gazdele castiga, la o cota de 1.55 la NetBet

Pronostic cota mare Crotone vs Lanciano: Ante Budimir inscrie primul gol, la o cota de 3.75 la NetBet

Statistica luna martie: 52W-25L

Oferta pentru pariurile online la NetBet

Crotone NetBet

Nu parasi site-ul, citeste in continuare

Ponturi Pariuri Dordrecht – Jong AZ – Eerste Divisie Oaspetii au 10 meciuri la rand de GG Astazi, de la ora 21:00, avem disputa Dordrecht - Jong AZ, iar apararile par sa-si fi luat vacanta. Sunt doua dintre cele mai modeste defensive, insemnand ca ar t...
Ponturi fotbal Empoli – Frosinone – Serie B Victoria poate aduce primul loc oricarei dintre echipe Sursa foto: goal.com Vineri se deschide runda cu numarul 16 din Serie B, cu meciul programat la ora 21:30, care le aduce fata in fata pe Empoli...
Ponturi Pariuri Al Jazira – Emirates Club – EAU Trei puncte importante pentru campioana Vineri, de la ora 14:50, avem disputa Al Jazira - Emirates Club, iar campioana are ocazia perfecta sa-si regaseasca ritmul si sa puna mai multe goluri pe tabel...