Ponturi fotbal Cajamarca – San Martin – Peru Primera Division

Cajamarca – San Martin

Sursa foto: serperuano.com

Marti, 19 iulie, de la ora 23:30, Cajamarca primeste vizita celor de la San Martin, in primul meci al rundei cu numarul 10 din Clasura.

Cajamarca este pe locul 9, cu 32 de puncte si un usor avantaj la golaveraj, +1. Jocul lor din precedentele etape a fost intr-o usoara urcare, drept dovada ca au obtinut doua victorii, doua remize si o infrangere. Ultima etapa le-a adus si cel de-al 11-lea rezultat de egalitate din acest sezon, dupa 1-1 in deplasarea de la Trujillo, cand au intalnit formatia Cesar Vallejo, gratie golului marcat de Donny Neyra. Marti urmeaza joace pe teren propriu, o suprafata care le-a adus 18 puncte din 36 posibile, insa, Cajamarca este una dintre formatiile cu cele mai putine infrangeri cand a avut rol de formatie gazda.

Unibet

San Martin se afla pe penultimul loc din Primera Division, cu 20 de puncte si un golaveraj negativ, -7. In ultima etapa au suferit o infrangere, a 14-a din intreaga stagiune, 1-2 cu Sporting Cristal. De altfel, San Martin a ajuns la cinci meciuri consecutive fara victorie in campionat, interval in care au inregistrat doua remize si trei infrangeri. Mai mult decat atat, Pietro Flores si colegii sai reprezinta echipa cu cele mai multe infrangeri, San Martin suferind 14 astfel de rezultate negative. Urmeaza sa joace pe teren strain si nu se anunta deloc vremuri bune, pentru ca de-a lungul celor 12 deplasari, au adunat 6 puncte, marcand tot atatea goluri.

In tur a fost 4-2 pentru Cajamarca, dar lucrurile au mers pe acelasi fagas, cu San Martin in cadere libera, avand o singura victorie in ultimele zece confruntari. Avand in vedere ca formatia gazda a marcat cel putin un gol in patru din precedentele cinci confruntari de pe teren propriu, iar San Martin primeste foarte usor goluri cand are rol de formatie oaspete, cred ca o eventuala victorie a Cajamarcai este un pariu de luat in calcul, cu sanse reale de reusita.

Pronostic Cajamarca – San Martin: gazdele castiga, la o cota de 1.61 la Fortuna

Pronostic cota mare Cajamarca – San Martin: scor corect 3-1, la o cota de 12.00 la Fortuna

Statistica luna iulie: 82W – 55L

Oferta pentru pariurile online la NetBet

Fortuna Caja

 

Nu parasi site-ul, citeste in continuare

Ponturi fotbal Hamilton – Partick – Premiership Ultimele opt jocuri ale gazdelor s-au incheiat cu goluri de ambele parti Sursa foto: heraldscotland.com Marti, 24 octombrie, de la ora 21:45, Hamilton joaca impotriva celor de la Partick, intr-un du...
Ponturi fotbal Hibernian – Hearts – Premiership De trei ani si jumatate nu a mai castigat Hearts la Edinburgh Sursa foto: dailyrecord.co.uk Marti seara, 24 octombrie, de la ora 21L45, poe “Easter Road” din Edinburgh, Hibernian o intalneste pe Hea...
Ponturi fotbal St. Johnstone – Ross County – Premiership St. Johnstone a pierdut la 0 ultimele trei dispute Sursa foto: thescottishsun.co.uk Revine fotbalul scotian, iar marti, de la ora 21:45, St. Johnstone joaca impotriva celor de la Ross County, intr-u...