Ponturi pariuri – Petrolul Ploieşti vs FC Voluntari – Liga 1
Petrolul Ploiesti vs FC Voluntari
Foto: fcpetrolul.ro


2 aprilie 2016, Ploieşti, Stadion: “Ilie Oană”, Ora: 16:30 – pariuri online
Biletul zilei: Petrolul Ploieşti – FC Voluntari (Liga 1 – Etapa 4 – play-out)

Petrolul Ploieşti (locul 8 play-out, 8p)

Petrolul Ploieşti a dat lovitura la Timişoara, reuşind să o învingă pe ACS Poli cu scorul de 1-0 (Victoraș Astafei 24). A fost primul success în deplasare al “galben-albaştrilor” din acest sezon şi primul pentru antrenorul Jerry Gane de când i-a preluat pe prahoveni. De la venirea noului tehnician, “lupii galbeni” au remizat la Cluj cu CFR (0-0) şi au câştigat la Timişoara cu ACS Poli. Aşadar, Gane a reuşit să scoată echipa din criză, câştigând 4 puncte în deplasare, fără a primi gol. Totuşi, Petrolul este departe de locul salvator sau de baraj, 9 puncte, dar dacă nu ar fi câştigat la Timişoara, chiar nu mai avea nicio speranţă. Vor urma două meciuri cu ilfovenii de la FC Voluntari şi Concordia Chiajna, în care ploieştenii sunt obligaţi să obţină maximum de puncte. În sezonul regulat nu au reuşit să câştige cu FC Voluntari, 1-1 acasă şi 0-1 în deplasare, dar acum vor trebui să dea totul pe teren şi să câştige cele 3 puncte.

În etapa precedent antrenorul Gane nu l-a putut folosi pe fundaşul stânga francez Fabrice Begeorgi, care a fost accidentat. După meciul de la Timişoara gazdele au probleme în flancul drept al apărării Alexandru David fiind incert. Dacă fundaşul dreapta venit în această iarnă de la FC Braşov nu va fi recuperat, va fi înlocuit cu Constantin Mişelăricu. Gazdele au rămas fără stoperul Italian Giuseppe Prestia, care şi-a reziliat contractual cu gruparea prahoveană.

Ionel Gane:Întâlnim un adversar incomod, care a obţinut rezultate foarte bune în ultimele etape ale returului şi în play-out, a ieşit momentan din zona retrogradării şi, cu siguranţă, va fi un meci foarte dificil. Noi venim după două deplasări dificile, dar mâine jucăm acasă, pe Ilie Oană, iar asta înseamnă că dorinţa jucătorilor de a lua toate cele trei puncte este mult mai mare. Nu ne permitem să mai pierdem puncte şi, indiferent cu cine jucăm, indiferent de numele adversarului, nu avem decât o singură opţiune, victoria. Trebuie să fim o echipă pragmatică, să jucăm cu ‘cap’, fără disperare, să avem constanţă pe panta aceasta abruptă pe care am intrat şi trebuie să continuăm să obţinem victorii“. (fcpetrolul.ro)

  • Petrolul Ploieşti nu a primit gol de 242 minute
  • “Galben-albaştrii” au 4 înfrângeri consecutive în meciurile de acasă
  • Ploieştenii au o singură victorie în ultimele 11 etape

► Următorii adversari: Concordia Chiajna (deplasare), CS Universitatea Craiova (acasă) şi FC Botoşani (acasă)

Vezi recomandările tipsterilor noştri şi în secţiunea Biletul zilei!

Netbet

FC Voluntari (locul 4 play-out, 19p)

FC Voluntari a obţinut o victorie foarte important, învingând-o în Ştefan cel Mare pe CFR Cluj cu scorul de 1-0 (Laurențiu Rus 48). A fost a doua victorie consecutivă pentru ilfoveni după cea de la Iaşi. Ei au după 4 etape disputate în play-out 19 puncte, fiind la 6 puncte de Europa League, la 2 puncte de baraj şi la 4 puncte de retrogradare. Echipa antrenată de Ionel Ganea va juca în următoarele două etape cu ultimele clasate, Petrolul Ploieşti şi ACS Poli Timișoara, ambele jocuri fiind în deplasare. Dacă “alb-vişinii” vor reuşi să obţină maximum de puncte cu acestea, se vor îndepărta definitive de zona retrogradării şi vor putea visa la ceva de neimaginat la începutul acestui an, de a prinde un loc de Europa League!

Oaspeţii nu au jucători accidentaţi sau suspendaţi pentru meciul de la Ploieşti.

  • FC Voluntari nu a primit gol de 180 minute
  • “Alb-vişinii” au 4 victorii în ultimele 5 meciuri susţinute în deplasare
  • Ultimele 3 meciuri ale ilfovenilor au fost de sub 2,5 goluri

► Următorii adversari: ACS Poli Timișoara (deplasare), Concordia Chiajna (acasă) şi CS Universitatea Craiova (acasă)

Meciurile all-time din Liga 1:

18.07.2015: Petrolul Ploieşti – FC Voluntari 1 – 1 (Etapa 2)
Au marcat: 0-1 Robert Vâlceanu (53), 1-1 Vasile Maftei (54 autogol)

24.10.2015: FC Voluntari – Petrolul Ploieşti 1 – 0 (Etapa 15)
A marcat: 1-0 Hamed Koné (46)

► ► Echipele probabile Petrolul Ploieşti – FC Voluntari:

Petrolul Ploieşti (4-2-3-1): Cobrea – Mişelăricu, Benga, Inez, Beţa – Bucşă, Stana – Zoubir, Ziani, Astafei – Pacar
Rezerve: I. Popescu, Pulhac, Guerriero, B. Gavrilă, M. Michael, Paolucci, Mareş

► FC Voluntari (4-2-3-1): Calancea – Filipov, Maftei, Spahija, Barna – N. Grigore, Moke – L. Rus, V. Achim, H. Koné – Ad. Bălan
Rezerve: Bornescu, Țâru, Novac, Enceanu, L. Iorga, Pancu, Tudorie

► Pronostic Petrolul Ploieşti vs FC Voluntari: 1X, la o cotă de 1.41 la WINMASTERS

► Pont pariuri cotă mare: Petrolul Ploieşti vs FC Voluntari: 1, la o cotă de 2.64 la WINMASTERS

► Statistica mea pentru luna martie: 20W – 9L – Sorin

Pariaza pe Petrolul Ploieşti vs FC Voluntari si aduna puncte in campionatul Ligii 1 iar Unibet te premiaza:
ADLLLPDR32423432

Nu parasi site-ul, citeste in continuare

Ponturi fotbal Concordia Chiajna – Astra Giurgiu – Liga 1 Betano 19 noiembrie 2017, Chiajna, Stadion: "Concordia", ora: 18:00 (Liga 1 Betano - Etapa 18 - TelekomSport & DigiSport)Concordia are 3 înfrângeri consecutive; Astra este fără victorie de 7 et...
Ponturi fotbal Breda – Ajax – Eredivisie Ajax fortata de imprejurari sa nu faca inca un pas gresit Sursa foto: goal.com In aceasta seara, de la ora 21:45, Breda intalneste Ajax, intr-un joc disputat in runda cu numarul 12 din Eredivisie, p...
Ponturi fotbal Feyenoord – Venlo – Eredivisie Feyenoord incepe sa piarda teren fata de prima clasata Sursa foto: football-oranje.com Sambata se joaca fotbal in Olanda, iar de la ora 19;30, pe “De Kuip” are loc disputa dintre Feyenoord si Venlo,...