Ponturi pariuri – Petrolul Ploieşti vs CS Universitatea Craiova – Liga 1
Petrolul Ploiesti vs CS Universitatea Craiova
Foto: csuc.ro


15 aprilie 2016, Ploieşti, Stadion: “Ilie Oană”, Ora: 20:30 – pariuri online
Biletul zilei: Petrolul Ploieşti – CS Universitatea Craiova (Liga 1 – Etapa 7 – play-out)

Petrolul Ploieşti (locul 8 play-out, 9p)

Petrolul Ploieşti a deschis scorul în meciul de la Chiajna prin Victoraș Astafei (53), dar nu a reuşit decât un egal, 1-1, cu Concordia. Şansele ca prahovenii să se salveze de la retrogradare sunt din ce în ce mai mici, fiind la 9 puncte de locul 6, care este de baraj. Mai sunt de disputat 8 meciuri, în care sunt 24 de puncte puse în joc, astfel că încă mai sunt şanse de salvare. Echipa antrenată de Jerry Gane va juca, vineri, cu CS Universitatea Craiova. Va fi un meci pe care “galben-albaştrii” sunt obligaţi să-l câştige, altfel pot să se considere retrogradaţi. Cu siguranţă jucătorii îşi doresc mult să obţină cele 3 puncte, mai ales că şi-au dezamăgit total suporterii, având nu mai puţin de 5 înfrângeri consecutive pe teren propriu. Rămâne de văzut dacă vor reuşi victoria, pentru că cele 3 puncte sunt importante şi pentru adversar, care vrea în Europa League.

Închizătorul Dan Bucșă a fost eliminate de arbitrul Horațiu Feșnic în minutul 56 al meciului de la Chiajna. Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal l-a suspendat o etapă şi amendat cu 740 de lei.

Faţă de partida precedent cu Concordia Chiajna, vor reveni fundaşul stânga Cristian Pulhac şi mijlocaşul stânga Daniel Stana. Cei doi jucători au fost suspendaţi o etapă, după ce au primit cartonaşe roşii în meciul de pe teren propriu cu FC Voluntari.

Ionel Gane:Mâine vom întâlni un adversar cu un obiectiv diferit faţă de al nostru, pentru că se luptă pentru un loc în Cupele Europene. CS Universitatea Craiova este o echipă bună, dar cu evoluţii inconstante în ultima perioadă, atât ca joc, cât şi ca rezultate. Ne aşteaptă un meci important, iar numele oponentei nu schimbă cu nimic ceea ce înseamnă obiectivul nostru şi ideea de a recupera, pe acest final de campionat, distanţa care ne separă de contracandidatele noastre“. (fcpetrolul.ro)

  • Petrolul Ploieşti are o singură victorie în ultimele 13 meciuri
  • “Galben-albaştrii” nu au câştigat niciun punct în ultimele 5 meciuri jucate acasă
  • Ultimele 3 meciuri de acasă ale ploieştenilor au fost de peste 2,5 goluri

► Următorii adversari: FC Botoşani (acasă), CSMS Iaşi (deplasare) şi CFR Cluj (acasă)

Petrolul Ploieşti şi CS Universitatea Craiova nu au remizat până acum în Liga 1

Vezi recomandările tipsterilor noştri şi în secţiunea Biletul zilei!

Netbet

Clasament play-out

1CSMS Iași 62226-5127
2CS Universitatea Craiova 63127-6126
3CFR Cluj 62317-4323
4FC Voluntari 63126-7-122
5FC Botoșani 62229-7221
6Concordia Chiajna 62316-4218
7ACS Poli Timișoara 61235-11-618
8Petrolul Ploiești 61234-6-29

CS Universitatea Craiova (locul 2 play-out, 26p)

CS Universitatea Craiova nu a reuşit să câştige meciul disputant pe “Extensiv” cu CFR Cluj, cu care a terminat la egalitate, scor 1-1 (Hristo Zlatinski 9 – Alexandru Păun 82). Echipa antrenată de Daniel Mogoșanu şi Victor Naicu a rămas pe locul 2 în clasamentul play-out, pentru că şi CSMS Iaşi a scos un punct la Botoşani. Oltenii sunt la un singur punct de ieşeni, care sunt principalii adversari la locul întâi din play-out, care este de Europa League. “Alb-albaştrii” trec printr-o perioadă mai puţin bună, câştigând un singur punct după meciurile cu CSMS Iaşi şi CFR Cluj. Ei vor avea două deplasări la rând, la Ploieşti şi Voluntari, unde vor încerca să obţină 4-6 puncte. În sezonul regulat, craiovenii i-au bătut pe ploieşteni atât în tur, cât şi în retur. Acum va fi mai greu să câştige, pentru că adversarii şi-au mai revenit un pic de când l-au adus pe banca tehnică pe Jerry Gane, dar dacă vor cu adevărat în cupele europene, trebuie să obţină cele 3 puncte cu ultima clasată.

Mijlocaşul stânga Nicuşor Bancu a fost eliminat de arbitru George Rădulescu în meciul cu CFR Cluj, în care a primit două cartonaşe galbene, în minutele 65 şi 80. Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal l-a suspendat o etapă pe jucător şi amendat cu 740 de lei. Închizătorul Alexandru Mateiu este în perioada de recuperare după o accidentare, care l-a scos până acum din play-out.

Daniel Mogoșanu:În ultimele două deplasări am câștigat la Ploiești și îmi doresc să menținem această statistică pozitivă. Mai ales că o victorie cu Petrolul ne ține în lupta pentru Europa. Oricum, nu ne gândim acum la cupele europene, trebuie să rămânem rezervați, capacitați și concentrați pe fiecare etapă și astfel să câștigăm cât mai multe puncte. În opinia mea următoarele trei meciuri sunt cruciale, ele vor decide direcțiile tuturor echipelor din play-out“. (csuc.ro)

  • CS Universitatea Craiova a câştigat un singur punct în ultimele 6 deplasări
  • “Alb-albaştrii” au marcat un singur gol în ultimele 6 meciuri jucate “afară”
  • Craiovenii au 3 victorii la rând în partidele cu ploieştenii

► Următorii adversari: FC Voluntari (deplasare), Concordia Chiajna (acasă) şi ACS Poli Timișoara (deplasare)

Meciurile all time-din Liga 1:

24.08.2014: CS Universitatea Craiova – Petrolul Ploiești 0 – 2 (Etapa 5)
Au marcat: 0-1 Juan Ángel Albín (68), 0-2 Toto Tamuz (82)

17.03.2015: Petrolul Ploieşti – CS Universitatea Craiova 1 – 2 (Etapa 22)
Au marcat: 0-1 Nuno Rocha (6), 1-1 Victoraş Astafei (48), 1-2 Pablo Brandán (51p)

20.09.2015: Petrolul Ploieşti – CS Universitatea Craiova 0 – 1 (Etapa 11)
A marcat: 0-1 Andrei Ivan (2)

14.02.2016: CS Universitatea Craiova – Petrolul Ploieşti 2 – 0 (Etapa 24)
Au marcat: 1-0 Bogdan Vătăjelu (19), 2-0 Nuno Rocha (63)

► Echipele probabile Petrolul Ploieşti – CS Universitatea Craiova:

► Petrolul (4-2-3-1): Cobrea – Beţa, Mişelăricu, Benga, Begeorgi – Zoubir, Stana – B. Gavrilă, Ziani, Astafei – Pacar
Rezerve: I. Popescu, Al. David, R. Alecsandru, Guerriero, M. Michael, Paolucci, Mareş

► CSUC (4-2-3-1): Straton – S. Achim, Popov (Iliev), Acka, Vătăjelu – Zlatinski, Madson – A. Ivan, Nuno Rocha, Băluţă – Măzarache
Rezerve: L. Popescu, Dumitraş, Iliev, Izvoranu, Kay, R. Petre, Herghelegiu

► Pronostic Petrolul vs CSUC: Şansă dublă prima repriză 1X, la o cotă de 1.40 la SPORTINGBET

► Pont pariuri cotă mare: Petrolul vs CSUC: Momentul marcării primului gol – Minutele 76-90, la o cotă de 12.00 la SPORTINGBET

► Statistica mea pentru luna aprilie: 8W – 5L – Sorin

Pariaza pe Petrolul Ploieşti vs CS Universitatea Craiova si aduna puncte in Campionatul Ligii 1 iar Unibet te premiaza:
ADLLLPDR32423432

Nu parasi site-ul, citeste in continuare

Ponturi fotbal Randers – Midtjylland – Superliga Victoria oaspetilor ii readuce pe primul loc Sursa foto: football.dk Luni jseara, de la ora 20:00, pe “BioNutria Park” se joaca Randers – Midtjylland, duel din runda cu numarul 19 din Superliga dane...
Ponturi fotbal Reading – Cardiff – Championship Ambele sunt neinvinse de patru etape Sursa foto: getreading.co.uk Reading joaca impotriva celor de la Cardiff, intr-un meci din cadrul etapei cu numarul 21 din Championship, liga secunda engleza. ...
Ponturi fotbal Genoa – Atalanta – Serie A Atalanta are probleme serioase in meciurile din deplasare Sursa foto: eurosport.com Marti seara, de la ora 20:00, Genoa intalneste Atalanta, intr-o partida ce face parte din runda cu numarul 16 din ...