FC Copenhaga - Brondby. Derby de marcă în Danemarca.

Runda cu numărul 5 continuă în prima ligă a Danemarcei cu o serie de partide extrem de interesante care vor fi cu siguranță pe placul publicului. Cel mai așteptat duel al acestui început de campionat se va disputa de la ora 17:00 și va alinia la centru cele mai simbolice echipe din fotbalul danez, FC Copenhaga și Brondby urmând să se înfrunte pentru cele trei puncte puse în joc, fiecare pornind cu șansa ei la triumful în acest derby.

FC Copenhaga, gazda acestui derby, pleacă cu prima șansă datorită suporterilor pe care îi va avea la stadion și care reprezintă un lucru extrem de important în asemenea momente. Legenda fotbalului danez, campioana en-titre, are și ea de luat o revanșă pentru sezonul trecut complet ratat și promite fanilor un trofeu anul acesta. A debutat neașteptat de slab contra celor de la Horsens, pierzând jocul chiar pe teren propriu. După acest eșec au urmat trei meciuri complet diferite, cu un joc extrem de plăcut și de spectaculos, înscriind nu mai puțin de 8 goluri, trei în poarta celor de la Hobro,patru în poarta celor de la Aalborg, și unul în ultima etapă contra celor de la Odense, iar cel mai pozitiv lucru este faptul că nu au primit gol. Recent au reușit să câștige prima manșă din turul 3 preliminar de calficare din grupele UEL în fața celor de la CSKA Sofia, scor 1-2 pe terenul bulgarilor, și i-au o opțiune serioasă pentru play-off.

Brondby, oaspetele acestei partide, pornește cu șansa a doua în acest derby, cauza fiind terenul deoarece ca lot, galbenii se prezintă ceva mai bine decât combatanta din această seară. Echipa condusă de la margine de neamțul Zorninger are o revanșă de luat față de suporteri pentru titlul pierdut inexplicabil în sezonul trecut. În prima etapă, Brondby a reușit să se impună destul de categoric pe terenul celor de la Randers, scor 2-0, Wilczek marcând primul gol din acest campionat. Galbenii nu au reușit să lege această victorie cu un nou succes, remizând chiar pe teren propriu contra celor de la Velje, scor 1-1. În penultima etapă au câștigat în fața celor de la Hobro cu scorul de 2-1, și astfel urcau pe locul 2, păstrând legătura cu prima poziție. Victoria din ultima etapă contra celor de Nordsjaelland cu scorul de 2-0 au urcat-o pe prima poziție pe cei de la Brondby care le oferă un moral excelent înaintea deplasării de la Copenhaga.

Cele două combatante din acest derby emit pretenții la victorie deoarece dețin loturi capabile de a  cuceri toate cele trei puncte, dar altele să fie lucrurile care vor conta decisiv în acest joc. Prospețimea gazdelor ar putea fi principalul lips al acestora care o vor acuza spre finalul partidei, galbenii putând să profită de acest lucru, fiind convins că aceștia nu vor pierde în această deplasare, dar cu siguranță vom avea parte de goluri de ambele părți.

 

Pronosticuri Torino - Napoli