Legia - Zaglebie. Gazdele nu acceptă vreun pas greșit.

În acest weekend se continuă prima etapă din fotbalul polonez care își deschide porțile cu o serie de partide destul de interesante în această zi de sâmbătă. Una dintre ele este cea dintre Legia Varșovia și Zaglebie, duel ce este programat de la ora 21:30. Campioana are nevoie de o revanșă după pierderea Supercupei în urmă cu o săptămână, mai ales că va avea Zyleta arhi plină, neavând voie să comită vreun pas greșit.
Termalica B-B. - Zaglebie Lubin

Legia Varșovia, gazda acestei dispute, pleacă la casele de pariuri cu prima șansă deoarece deține un lot mult mai valoros și va avea de partea sa un stadion care va conta decisiv în privința obținerii celor trei puncte. Echipa antrenată de croatul Klafuric a reușit două victorii în ambele jocuri din Champions League contra celor de la Cork City, ultima venind chiar acum câteva zile, scor 3-0. Din nefericire pentru verzi, trofeul Supercupei nu a ajuns anul acesta în vitrina clubului datorită înfrângerii suferite în fața modestei formații Arka care și-a depășit limitele în această finală, reușind să o câștige cu scorul de 2-3. Legia a crezut că va avea parte de un joc la fel ca cel din finala Cupei, dar lucrurile aparent nu au stat așa, fiind nevoiți să debuteze cu dreptul în prima partidă din acest sezon pentru a face uitat acest eșec.

Zaglebie, oaspetele acestei partide, vine pe stadionul Wojska cu gândul să obțină măcar un punct în fața celor de la Legia. Trupa antrenată de la margine de Mariusz Lewandowski va încerca și anul acesta să prindă prima jumătate de clasament și implicit să se lupte pentru cupele europene. Din păcate, lipsa de experiență și pregătirea fizică au cedat în majoritatea compartimentelor acestei formații care nu a reușit să termine decât pe penultima poziție, la o distanță de 8 puncte față de ultimul loc european. Zaglebie a avut o pregătire de vară destul de interesantă, disputând o serie de partide care au încercat să îl ajute pe antrenorul polonez să alcătuiască cel mai bun 11 și implicit cea mai bună tactică.

În sezonul trecut, oaspeții au reușit să câștige pe această arenă cu scorul de 1-0, iar de cca 5 ani de zile, Zaglebie marchează în poarta celor de la Legia, o statistică care rămâne însine cu doar niște calcule, dar poate să fie relevantă dacă stăm să judecăm după faptul că este primul joc, iar apărarea verzilor scârțâie destul de tare. Astfel că, cel mai indicat pronostic fiind cel pe goluri, ambele având șanse mari să își treacă numele pe tabelă.

Pronosticuri Wolfsburg - Freiburg