Cirstea - Rodina. Adversara comoda pentru Sorana

Miercuri, de la ora 13:30, avem partida Cirstea - Rodina, din turul secund de la Wimbledon. Dupa ce-a trecut de Rybarikova in runda anterioara, sigur romanca are toata increderea ca poate sa treaca si de aceasta runda.

Cirstea se afla pe locul 51 in clasamentul WTA, cu un inceput dezamagitor de stagiune, fiind eliminata in turul secund la Brisbane (AUS) si-n runda inaugurala la Hobart (AUS).

De altfel, este un an cu rezultate slabute pentru Sorana, cele mai bune rezultate fiind un sfert de finala la Nurnberg (GER) si „optimi” la Doha (QAT). Pe iarba, nimic n-a functionat – iesiri in primul tur atat la Mallorca (SPA), cat si la Eastbourne (GBR). Dar m-a uimit in runda inaugurala, 7-5, 6-3 cu Rybarikova (SVK).

Rodina este o jucatoare experimentata, 29 de ani, dar care niciodata n-a putut sa depaseasca o anumita conditie. Momentan, se afla pe locul 120 in clasamentul fetelor, fara niciun titlu WTA cucerit in cariera.

Pana in luna mai, rusoaica inregistrase doar trei victorii, iar la Roland Garros nici n-a reusit sa ajunga pe tabloul principal. In calificari a fost nevoita sa joace si la Wimbledon, insa a trecut de Liu (CHI), Khromacheva (RUS) si Hibi (JPN). In runda inaugurala, a invins-o pe Lottner (GER), scor 3-6, 7-5, 6-4.

O sansa imensa pentru Cirstea sa ajunga in turul III, intalnind o adversara care este sub valoarea ei. Atunci cand treci de semifinalista din 2017 de la Wimbledon, este normal ca lumea sa inceapa sa aiba pretentii de la tine. De obicei Sorana nu face fata sub presiune, insa sper ca acum sa fie diferit. Mai ales ca jocul ei a aratat minunat in runda inaugurala, iar asta inseamna ca oricat de bine ar juca Rodina, Cirstea trebuie sa plece cu victoria. Cu Rybarikova, tactica agresivitatii a functionat, deoarece aceasta n-a putut sa-si utilizeze tot arsenalul – scurte, slice. Rodina va fi o oponenta diferita, insa sunt convins ca Sorana va gasi solutiile propice.

Pronosticuri Khachanov - Djokovic