Slutsk - Gomel. Gazdele într-o formă excelentă.

Runda cu numărul 16 din campionatul belarus debutează cu partida dintre Slutsk și Gomel. Partida are să se dispute pe Slutsk Stadium de la ora 18:45. Cele două formații se află la poluri opuse în campionat, una dintre acestea luptându-se pentru locurile de cupă europeană, îar cealaltă pentru evitarea retrogradării.

Slutsk, gazda acestei dispute, este formația care va încerca anul acesta să se poziționeze la sfârșitul sezonului pe un loc de cupă europeană. Dupa o serie de 15 etape, Slutsk se află pe locul 5 , reușind să obțină numai puțin de 27 de puncte, un procentaj excelent pentru această echipă dacă stăm să analizăm performanța ei din sezonul precedent. Slutsk nu deține un atac impresionat sau o apărare foarte solidă, dar încearcă pe cât posibil să își păstreze cele două flancuri într-o comunicare cât mai perfectă. Rezultatele obținue în ultima vreme confirmă o creștere a defensivei, și o eficiență la finalizare destul de mare. A reușit să obțină numai puțin de 4 victorii și să piardă un singur meci, iar acest lucru cu siguranță va da un moral foarte bun înaintea partidei.

Gomel, oaspetele acestei dispute, se luptă în acest an din nefericire pentru suporteri în evitarea retrogradării deoarece se observă foarte clar o schimbare negativă față de sezonul trecut. Chiar dacă nici în campionatele trecute această formație nu excela și se poziționa pe la mijlocul clasamentului, anul acesta, jocul lui Gomel și atitudinea fotbaliștilor dă o notă de neprofesionalism  sau pur și simplu aceasta este capacitatea pe care o dețin în acest moment. Cu doar 10 puncte obținute în 15 etape, Gomel se clasează pe locul 13, la egalitate cu prima poziție din zona roșie. Chiar în ultimele cinci jocuri aceasta a obținut o singură victorie, în rest pierzând celălalte partide. Cel mai negativ lucru pentru Gomel este faptul că a reușit să înscrie numai 6 goluri, reușind să primească 21, un procentaj extrem de slab dacă stăm să privim la faptul că aceasta dacă nu își va reveni din punct de vedere ofensiv, nu va avea șanse să se salveze de la retrogradare.

Așadar, gazdele pornesc cert cu prima șansă în această confruntare, casele de pariuri oferindu-le o cotă excelentă la victorie. Acest lucru ar trebui să se întâmple destul de sigur decât dacă Gomel nu va oferi o reîntoarcere la forma din trecut și să încurce formația din Slutsk. Gazdele au nevoie să își impună ritmul de joc deoarece din acel moment lucrurile vor fi dirijate de către aceasta și mari șanse ca victoria să fie în favoarea acestora.

Pronosticuri Astra - Gaz Metan Mediaș