Defensor vs The Strongest - Copa Libertadores - Analiza si pronostic


Defensor vs The Strongest – Copa Libertadores – Analiza si pronostic

Defensor vs The Strongest

Vor intoarce uruguayenii scorul?

La 100 de ani de la castigarea primului titlu in Bolivia, The Strongest este foarte aproape de a accede in premiera in sferturile Copei Libertadores. Pentru asta, nu trebuie sa piarda la mai mult de doua goluri in fata uruguayenilor de la Defensor Sporting. Partida va incepe miercuri dimineata, la ora 01:15.

Defensor doreste sa-si egaleze cea mai buna performanta obtinuta in aceasta competitie, in anii 2007 si 2009. Va fi insa destul de greu, intrucat in tur aceasta a pierdut cu 0-2. Nici in campionat, echipa uruguayana nu o duce prea bine, acumuland doar doua puncte in precedentele 3 etape. Formatia antrenata de Fernando Curutchet se dovedeste a fi destul de agresiva, primind cartonas rosu in fiecare din precedentele 5 partide de campionat. In Copa Libertadores insa, aceasta nu a primit nicio eliminare in ultimele 3 partide, in fiecare dintre ele marcandu-se maxim doua goluri. Defensor Sporting a facut parte dintr-o grupa cu Cruzeiro, Universidad de Chile si Real Garcilaso, calificandu-se de pe primul loc, nu insa fara emotii. Patru victorii si doua rezultate de egalitate a obtinut formatia uruguayana din ultimele 6 partide din Copa Libertadores de pe teren propriu.

The Strongest se afla la cea mai buna performanta a sa in Copa Libertadores, avand ocazia sa si-o imbunatateasca. In tur, a avut ceva emotii, deschizand scorul abia in minutul 69. Zece minute mai tarziu a picat al doilea gol, acel scor plasand echipa boliviana ca favorita la accederea in sferturi. Se pare ca si fantomele au celebrat victoria echipei boliviene din urma cu doua saptamani, una dintre ele fiind surprinsa alergand in tribune in prelungirile partidei. Probabil se grabea catre iesire, ca sa evite imbulzeala. In fine, multe lucruri nelalocul lor se intampla in tarile sud-americane. Cu sau fara contributia fantomelor, Bolivia este pe cale sa aiba doua echipe in sferturile competitiei. Ultima oara cand o echipa din aceasta tara ajungea in sferturi se intampla in 1997. In grupe, The Strongest a terminat pe pozitia secunda, castigand in meciul decisiv contra lui Atletico Paranaense, scor 2-1. Astfel, formatia boliviana a acumulat 10 puncte, unul mai mult decat cea braziliana. Istoricul deplasarilor este unul dezastruos in Copa Libertadores, remiza cu Universidad de Chile, din meciul precedent, scor 3-3, cu gol egalizator al oaspetilor in minutul 90, fiind singurul rezultat pozitiv obtinut de trupa boliviana in ultimele 15 partide. Doar de doua ori din cele 14 infrangeri a pierdut The Strongest la o diferenta mai mare de doua goluri.

Paraguayanul Antonio Arias Alvarenga va fi centralul acestei intalniri. El a mai arbitrat-o pe The Strongest sezonul trecut in Copa Libertadores, pe teren propriu, formatia boliviana castigand cu 2-1 in fata lui Arsenal Sarandi. In 2012, aceasta a pierdut in Brazilia, contra lui Internacional, cu scorul de 0-5, tot Alvarenga fiind la centru.

Diferenta de altitudine dintre Bolivia si celelalte tari sud-americane isi face din plin simtita prezenta in deplasarile din Copa Libertadores pentru The Strongest. Suntem de parere ca si aici va fi simtita, bookmakerii acordandu-i prima sansa lui Defensor. Ca pronostic suplimentar, am miza pe faptul ca Defensor isi va respecta numele si nu va primi gol la noapte, asa cum s-a intamplat in 4 din precedentele 6 meciuri de pe teren propriu din Copa Libertadores. De cealalta parte, The Strongest nu a marcat in doua din cele trei deplasari avute in 2014 in aceasta competitie.

Pronostic Defensor vs The Strongest: Defensor (-1), la o cota de 1.625 la Bet365
Pont secundar Defensor vs The Strongest: The Strongest – numar par de goluri, la o cota de 1.53 la Bet365

Ponturi aprilie: 31W – 20L

scris de Radu