"Tricolorii" au surclasat Armenia | 5-0 la Erevan

"Tricolorii" au surclasat Armenia | 5-0 la Erevan

„Tricolorii” au surclasat Armenia | 5-0 la Erevan
"Tricolorii" au surclasat Armenia | 5-0 la Erevan


Echipa naţională a României a surclasat Armenia, la Erevan, câştigând cu scorul de 5-0 (4-0), în preliminariile Campionatului Mondial din 2018. Golurile „tricolorilor” au fost marcate de Bogdan Stancu (4p), Adrian Popa (10), Răzvan Marin (12), Nicolae Stanciu (29) şi Alexandru Chipciu (59). În minutul 3 Gor Malakian a fost eliminat, în urma henţului din careu, care a dus la lovitura de la 11 metri a „tricolorilor”. Partida a avut loc pe stadionul „Vazghen Sargsian”. Au asistat 7.000 spectatori.

Christoph Daum:Nu mă așteptam la acest rezultat. Dar niciodată nu știi cum se va termina, muncești și pregătești totul de fiecare dată… Dar azi am pasat foarte bine, jucătorii au interacționat excelent și toate aceste lucruri au dus la acest rezultat. Am fost foarte concentrați, fiecare jucător a știut foarte bine ce are de făcut. Normal, am avut un început de meci bun, dar echipa nu a făcut pasul înapoi, iar asta a fost fantastic. Le-am spus să continuăm, să nu se oprească după ce am deschis scorul. Am ținut foarte mult să avem în continuare controlul partidei pentru că Armenia putea să intre în meci, chiar și având un jucător mai puțin. Pentru că în mod normal o echipă în zece jucători muncește mai mult. Am încercat să îi țin activi pe jucători, să se miște mai mult, să alerge mai mult, să nu stea pe teren și să se bazeze pe acel 4-0 de la pauză. Bineînțeles că rezultatul este mulțumitor, dar mă bucură mai mult modul în care au realizat acest scor„.

Armenia: Beglarian – Mkoian, Haroian, Andonian (39 T. Voskanian), Hairapetian – Grigorian, Malakian – Özbiliz (64 Hovhannisian), Pizzelli, Manoian – Pogosian (33 Muradian). Selecţioner: Varujan Sukiasian.

România: Tătăruşanu – Benzar, Săpunaru, D. Grigore, Latovlevici – Hoban – Chipciu (68 D. Rotariu), Stanciu (82 Bicfalvi), R. Marin, Ad. Popa – B. Stancu (57 Keserü). Selecţioner: Christoph Daum.

Cartonaş galben: Grigorian (33)

Cartonaş roşu: Malakian (3)

Clasament Grupa E

1 Muntenegru 2 1 1 0 6-1 5 2
2 România 2 1 1 0 6-1 5 2
3 Polonia 2 1 1 0 5-4 1 2
4 Danemarca 2 1 0 1 3-3 0 1
5 Kazahstan 2 0 1 1 2-7 -5 1
6 Armenia 2 0 0 2 0-6 -6 0