Pronosticuri pariuri Tara Galilor vs Olanda – Amical

Tara Galilor vs Olanda

 

Absente importante la galezi

Chiar daca este vorba doar despre un amical, de pe biletul zilei nu ar trebui sa lipseasca duelul Tara Galilor vs Olanda. Acesta va incepe vineri, la ora 21:45.

Tara Galilor s-a calificat fara probleme la primul sau Campionat European, acolo unde doreste sa faca o figura frumoasa, cu siguranta. De aceea, este greu de crezut ca in meciurile amicale pana la turneul final galezii nu vor juca la potential maxim. Mai ales cand adversara este o echipa de top, chiar daca in aceste preliminarii nu s-a vazut. Ultimul amical al Tarii Galilor a avut loc inaintea Campionatului Mondial de anul trecut, adversara fiind tot Olanda. Doua victorii, doua remize si o infrangere este bilantul galezilor in ultimele 5 partide amicale. Cativa manageri ai echipelor din Premier League sunt nemultumiti de faptul ca jucatorii lor sunt convocati in aceste “amicale fara sens”, dupa cum a declarat Tony Pulis, managerul celor de la WBA. Selectionerul Chris Coleman nu va tine insa cont de aceste nemultumiri.

Bale si Ramsey, probabil cei mai buni jucatori din nationala gazdelor, sunt indisponibili in duelul Tara Galilor vs Olanda.

Echipa probabila Tara Galilor (4-3-3): Hennessey – Gunter, A Williams, Chester, B Davies – Vaughan, J Williams, King – Lawrence, Church, Vokes

Olanda nu a mai lipsit de la un Campionat European din 1984, insa a facut-o acum, cand formatul a fost unul mai permisiv. Vom vedea cum va gestiona acest esec “Portocala mecanica”. In afara de Tara Galilor, Olanda va mai avea amicale cu Germania, Franta si Anglia. Din cele 4 meciuri test de dupa Campionatul Mondial olandezii au suferit 3 infrangeri, adversari fiind Italia, Mexic si SUA, victoria venind contra Spaniei.

Depay este incert la oaspeti in vederea duelului Tara Galilor vs Olanda. Robben nu este refacut 100%, de aceea selectionerul Olandei il va folosi doar in meciul cu Tara Galilor, nu si in cel contra Germaniei.

Echipa probabila Olanda (4-3-3): Cillessen – Tete, Bruma, Van Dijk, Riedewald – Wijnaldum, Blind, Sneijder – Robben, Huntelaar, Depay

In sectiunea “biletul zilei” veti gasi alte pronosticuri din meciurile de vineri

Dupa cum am precizat mai sus, cele doua se intalneau anul trecut. Atunci Olanda invingea cu 2-0, dupa golurile marcate de Robben si Lens. Cu acelasi scor se impuneau olandezii si in 2008, intr-un alt amical dinaintea unui turneu final. De altfel, olandezii au castigat toate cele 7 intalniri directe din istorie.

Olandezii doresc, cu siguranta, sa invinga in acest meci, altfel s-ar putea ca scaunul selectionerului Dirk Blind sa se clatine din temelii. Sincer, nu credem ca olandezii vor mai juca la fel de prost ca in preliminarii, poate si datorita faptului ca nu mai e presiune pe echipa, avand in vedere ca acesta e un amical. Adaugand la asta absentele a doi oameni importanti ai galezilor, pe biletul zilei se va regasi faptul ca oaspetii se vor impune in duelul Tara Galilor vs Olanda. O alternativa pe biletul zilei ar fi aceea ca se va marca mult.

Pronostic Tara Galilor vs Olanda: Olanda castiga, la o cota de 1.95 la unibet

Pont secundar Tara Galilor vs Olanda: peste 2.5 goluri, la o cota de 2.23 la unibet

Scris de Radu

Ponturi noiembrie: 13W – 0V – 7L

 Oferta pariuri online si cote Tara Galilor vs Olanda

Tara Galilor vs Olanda

 

Nu parasi site-ul, citeste in continuare

Ponturi fotbal Preston – Bolton – Championship Bolton este neinvinsa in ultimele cinci meciuri Sursa foto: hitc.com Vineri, de la ora 21:45, Preston joaca impotriva celor de la Bolton, intr-un meci din cadrul rundei cu numarul 17 din Championshi...
Ponturi fotbal Besiktas – Akhisar Belediye – Super Lig Besiktas nu a mai pierdut pe teren propriu din februarie Sursa foto: goal.com BEsiktas urmeaza sa deschida etapa cu numarul 12 din Super Lig, cand pe “Vodafone Arena” vine Akhisar Belediye, vineri, ...
Ponturi fotbal Burton – Sheffield United – Championship Burton are cea mai slaba aparare din campionat Sursa foto: buronmail.co.uk Vineri seara revine fotbalul din Championship, acolo unde Burton primeste vizita celor de la Sheffield United, intr-un meci...