Australia - Cehia: "Socceroos" se pregateste de Campionatul Mondial de Fotbal

Vineri este ziua in care Australia si Cehia isi vor masura fortele, iar de la ora 14:00, pe “NV Arena”, la Sankt Polten, intr-un meci de pregatire, australienii urmand sa participe la Cupa Mondiala din acest an.

Australia este o nationala spectaculoasa si aici nu prin jocul ofensiv pe care il are, ci mai mult decat atat, prin faptul ca este dispusa sa riste totul, atunci cand este nevoie, indiferent ca poate sa primeasca “o caruta de goluri” si asta s-a vazut in editia anterioara a Cupei Mondiale. “Socceroos” s-a calificat cu mari emotii la turneul final din Rusia, fiind nevoita sa dispute doua meciuri de baraj, dupa 3-2 cu Syria, a dispus cu 3-1 de Honduras, astfel, a reusit sa atinga cea mai inalta performanta pe care o poate obtine pentru moment. De asemenea, in 2018 a jucat deja de doua ori, meciuri in care nu s-a prezentat ca o echipa ce ar putea produce surpriza la Cupa Mondiala, drept pentru care a pierdut cu 1-4, in fata Norvegiei, iar apoi a remizat alb cu Columbia, 0-0, intr-un joc in care aproape ca nu a contat in ofensiva.

Cehia nu are la dispozitie cea mai buna garnitura, o parte dintre jucatori au ramas acasa, dar chiar si asa, Karel Jarolim este un tehnician care le cere maximum elevilor sai si sunt convins ca vor juca la capacitate maxima. Cehii n-au putut sa treaca peste Germania si Irlanda de Nord, drept pentru care au ratat calificarea la Cupa Mondiala, trofeu pentru care au inceput deja pregatirile, cu doua meciuri de pregatire spectaculoase. In luna martie, Cehia a facut parte din cele patru concurente ale Cupei Chinei, trofeu in care a terminat pe locul al treilea, dupa ce a pierdut prima partida, 0-2, cu Uruguay, iar in finala mica, selectionata lui Jarolim, a dispus cu 4-1 de China, o nationala putin mai slaba decat rivala acestei confruntari.

Cele doua nationale nu sunt la primul episod direct, in 2000, Cehia se impunea cu 3-1, tot dupa o partida de pregatire. De data aceasta ma astept ca nivelul celor doua sa fie la fel de ridicat, iar pana la final sa asistam la cel putin cate un gol in fiecare repriza. Cred acest lucru deoarece “Socceroos” este o nationala dispusa sa joace ofensiv, atunci cand si adversarul ii permite, iar de data asta, ambele cred ca intrunesc elementele necesare pentru o partida spectaculoasa.

Pronosticuri CFR Cluj - FC Botoșani