Meciul zilei: Ajax vs Dinamo Kiev

În această zi de marți, UEFA Champions League ne oferă ultimul act înaintea start-ului din grupe, fiind în luptă directă nu mai puțin de 12 echipe care vor încerca să se califice în următoarea fază alături de cele mai puternice formații din Europa. Unul din cele trei dueluri care se joacă astăzi este cel dintre Ajax și Dinamo Kiev, meci programat de la ora 22:00 pe Johan Cruijff Arena. Deși cotele sunt destul de dezechilibrate, ucranienii pot realiza surpriza la Amsterdam.
dinamo kiev

Ajax, gazda acestei dispute, pornește cu prima șansă la calificare cât și la câștigarea meciului având toate atuurile necesare pentru a reuși acest lucru. Formația olandeză, antrenată de la margine de Ten Hag a avut o pregătire de vară extrem de tensionată, cu foarte multe probleme care au trebuit să fie rezolvate datorită rezultatelor extrem de slabe obținute în amicale. Ajax-ul pare să fi trecut de acea perioadă dificilă, dacă privim la jocul prestat de olandezi în turul doi preliminar în fața celor de la Sturm Graz. Deși multă lume se aștepta ca austriecii să facă o impresie bună, experiența celor de la Ajax și-a spus cuvântul, reușind să acceadă în turul 3. A urmat apoi un duel în care se preconiza același lucru, Standard-ul având și ea șanse să să califice mai departe, dar lipsa de experiență a trădat-o, iar calificarea nu s-a mai produs. Formația olandeză a reușit să câștige cu 5-2 la general, și iată cum înaintează cu pași mici, dar siguri spre grupele UCL. În campionat au reușit să obțină primele trei puncte chiar weekendul trecut, scor 0-1 pe terenul celor de la Venlo.

Dinamo Kiev se deplasează până în Olanda pentru a încerca să scoată un rezultat pozitiv care să o mențină cu șanse reale și după acest tur. Ucranienii au debutat până acum în noul sezon de UCL, dar jocul din această seară se dovedește a fi cu totul special pentru fotbaliștii ucranieni care simt că  sunt destul de motivați înaintea jocului pe care cred că l-au pregătit foarte bine împreună cu toți oamenii care activează la club. Aceasta a reușit să se  califice în play-off-ul UCL grazie eliminării celor de la Slavia Praga, formația cehă care deși a avut două prestații relativ bune, experiența ucranienilor în Europa și-a spus cuvântul, dar mai ales că omogenitatea echipei care se dovedește a fi un factor determinant în această competiție.Începutul de sezon este excelent pentru vicecampioana Ucraniei care a reușit să câștige Supercupa în fața celor de la Șahtior, scor 1-0, și să obțină nu mai puțin de 4 victorii în campionat din tot atâtea jocuri, cu același scor ca în finală.

Așadar, vom avea parte de un duel între o formație pe care mulți o dau ca și calificată datorită lotului valoros pe care îl deține, a istoriei care o obligă să intre în grupele UCL, datorită fanilor care vor să își vadă visul împlinit, iar de cealaltă parte, echipa ucraineană în care mai nimeni nu crede, însă capacitatea acestei formații este cu mult peste orice își poate imagina cineva. Jocul prestat până în acest moment de către cei de la Dinamo Kiev în toate competițiile denotă unul extrem de solid, bine așezat, calculat în fiecare mișcare, iar de aceea voi miza pe un rezultat favorabil echipei din Ucraina care la un asemenea pronostic prezintă o cotă excelentă, și implicit pe un gol marcat de către Tsygankov&Co.