Viitorul - Astra Giurgiu. Formă excelentă pentru giurgiuveni

Cel de-al doilea joc din primul eșalon al fotbalului românesc oferă publicului un meci extrem de atractiv dacă privim la formațiile ce se vor confrunta. Viitorul și Astra vor încerca să producă spectacol în această etapă, meci ce este programat la Ovidiu începând cu ora 18:00.
viitorul astra

Viitorul Constanța primește vizita giurgiuvenilor în această seară și va încerca să îi facă fericiți pe proprii suporteri și astfel să aducă alte trei puncte în privința clasamentului, însă aceasta cunoaște dificultatea acestui meci și este pregătită să dea totul pentru victorie. Formația lui Gheorghe Hagi a scăzut destul de mult față de restul anilor când se afla în fruntea Ligii 1 mai mult sau mai puțin, însă de această dată constănțenii suferă destul de mult în ce privește strânsul punctelor, lucru ce confirmă lipsa unui lot valoros. Viitorul se află pe locul 8 cu 13 puncte, fiind totuși la o distanță de 3 puncte față de poziția a 3-a, echilibrul fiind destul de important de această dată. Trei victorii și două înfrângeri au reușit albaștrii în aceste săptămâni, ultimul joc bifând un eșec pentru constanțeni care au pierdut la Craiova cu un 2-0 destul de just deoarece formația lui Hagi nu a arătat deloc fotbal în Bănie.

Astra Giurgiu pare să își fi reîncărcat bateriile de când cu schimbarea de antrenor și este pregătită să atace zona de play-off și implicit de cupe europene. Formația din Giurgiu l-a înlocuit pe Marius Măldărășanu cu Gheorghe Mulțescu, SMURD-UL așa cum este poreclit în lumea fotbalistică datorită salvării echipelor din impas, fapt ce se adeverește și în acest moment. Astra se afla într-o criză de rezultate deși nu pierduse niciun meci în mandatul fostului antrenor rapidist, însă lipsa de curaj pentru a forța victoria în multe momente a lăsat de dorit și iată cum Mulțescu este adus la echipă pentru a o face să fie mult mai motivată pe cele trei puncte și nu să se mulțumească cu unul. A și reușit în câteva săptămâni să le redea acest imbol propriilor fotbaliști care după victoria răsunătoare din Ștefan cel Mare, scor 2-1, a urmat un recital de goluri pe propria arenă în fața celor de la Gaz Metan, scor 3-0. Giurgiuvenii se află astfel pe locul 2 cu 17 puncte, fiind la unul singur de FCSB.

În majoritatea întâlnirilor directe am avut parte de goluri în ambele porți, iar dacă privim în ansamblu de această dată la jocul prestat de cele două formații, putem asista din nou la un asemenea pronostic deoarece atât Viitorul cît și Astra au nevoie de puncte, iar lipsa unei stabilități în compartimentul defensiv ar putea declanșa reușita unui rezultat de genul.

Pont pariuri Armenia - Macedonia