Pronosticuri pariuri FC Viitorul vs Gaz Metan Medias – Liga 1

FC Viitorul vs Gaz Metan Medias

08.04.2015, Chiajna, Stadion: “Concordia”, ora: 19:15 (Look TV, Digi Sport 1)
FC Viitorul – Gaz Metan Mediaş (Liga 1 – Etapa 25)

FC Viitorul (locul 7 – 32p)

Cristian Daminuţă a primit în meciul cu Ceahlăul Piatra Neamţ al 4-lea cartonaş galben din acest sezon şi va fi suspendat o etapă. Închizătorul ilfovenilor a mai fost avertizat în partidele cu CSMS Iaşi (tur), Pandurii Târgu Jiu, Astra Giurgiu, Oţelul Galaţi (a stat cu Universitatea Cluj), CSMS Iaşi (retur) şi Rapid.

Va reveni după o etapă de suspendare stoperul Ionuţ Puţanu, care nu a jucat la Piatra Neamţ datorită cartonaşului roşu primit în Ghencea cu Steaua.

Moralul jucătorilor este foarte bun, pentru că au câştigat 3 puncte foarte importante la Piatra Neamţ. Ei sunt la 8 puncte distanţă de linia retrogradării şi vor încerca miercuri să o învingă pentru prima dată în Liga 1 pe Gaz Metan Mediaş.

Gheorghe Hagi:Obiectivul nu este calificarea în cupele europene. Am un obiectiv de puncte împreună cu echipa, iar obiectivul nostru este să ne salvăm şi să rămânem în prima ligă. Am o experienţă şi o vârstă şi nu îmi permit să nu rămân cu picioarele pe pământ. Eu am luat echipa când avea trei puncte şi am spus că vreau să transform înfrângerile în victorii. Până acum s-a întâmplat, iar lucrurile merg bine“.

Golgheterii Viitorului sunt Bogdan Mitrea (13 goluri), Nelson Bonilla (6 goluri), Alexandru Mitriţă (4 goluri), Florin Tănase (3 goluri), Romário Benzar (2 goluri), Cristian Daminuţă (1 gol), Henrique (1 gol), Răzvan Marin (1 gol), Boban Nikolov (1 gol) şi Bogdan Ţâru (1 gol).

Următorii adversari: Petrolul Ploieşti (deplasare), Astra Giurgiu (acasă) şi Oţelul Galaţi (deplasare)

Ponturi fotbal – PSG vs St Etienne – Cupa Frantei

Pariuri fotbal Bayer Leverkusen vs Bayern Munchen – Cupa Germaniei

Pariuri fotbal TSKA Moscova vs Dinamo Moscova – Rusia

Betano

Gaz Metan Mediaş (locul 13 – 24p)

Loránd Szilágyi a primit în meciul cu Steaua al 4-lea cartonaş galben din acest sezon şi va fi suspendat o etapă. Fundaşul stânga a mai fost avertizat în partidele cu CSMS Iaşi, CFR Cluj şi Dinamo. În rest antrenorul Dan Matei nu are probleme de lot.

Moralul jucătorilor este scăzut, pentru că au pierdut jocul de acasă cu Steaua şi au rămas sub linia retrogradării. Totuşi situaţia nu este dramatică, pentru că diferenţa între Gaz (locul 13) şi Concordia (locul 12) este de 3 puncte. “Gaziştii” nu au pierdut niciodată în Liga 1 cu Viitorul şi sunt decişi să menţină “tradiţia” şi după jocul de miercuri.

Golgheterii Gazului sunt Azdren Llullaku (6 goluri), Dan Roman (5 goluri), Cosimo Figliomeni (3 goluri), Ciprian Petre (3 goluri), Aymen Tahar (3 goluri), Alexandru Curtean (1 gol), Cristian Todea (1 gol).

Următorii adversari: Ceahlăul Piatra Neamţ (deplasare), Petrolul Ploieşti (acasă) şi Astra Giurgiu (deplasare)

Meciurile all-time din Liga 1
20.08.2012: FC Viitorul – Gaz Metan Mediaş 0 – 1 (Etapa 5)
08.03.2013: Gaz Metan Mediaş – FC Viitorul 4 – 1 (Etapa 22)
18.08.2013: FC Viitorul – Gaz Metan Mediaş 0 – 0 (Etapa 5)
09.03.2014: Gaz Metan Mediaş – FC Viitorul 4 – 0 (Etapa 22)
19.09.2014: Gaz Metan Mediaş – FC Viitorul 3 – 1 (Etapa 8)

Cote WINMASTERS: 1 – 2.12 | X – 3.15 | 2 – 3.60

Echipele probabile:

FC Viitorul (4-3-3): Albuţ – Cr. Manea, Ţâru, Mamele, Mitrea – Benzar, Nedelcu, R. Marin – Nicoliţă, Bonilla, Fl. Tănase
Rezerve: Buzbuchi, Hodorogea, Puţanu, C. Munteanu, Mitriţă, S. Pană, Henrique

Gaz Metan Mediaş (4-2-3-1): Pleşca – Zaharia, Abrudan, Muth, Velázquez – Tahar, I. Cristea – Curtean, Élton, C. Petre – D. Roman
Rezerve: Greab, Buzean, Todea, Al. Munteanu, Târnovan, Llullaku, Vitinho

Pronostic FC Viitorul vs Gaz Metan Mediaş: X2, la o cotă de 1.70 la WINMASTERS

Pont pariuri cotă mare FC Viitorul vs Gaz Metan Mediaş: vor înscrie ambele echipe, la o cotă de 1.98 la WINMASTERS

Statistica mea pentru luna decembrie: 24W – 13L – Güneş
Statistica mea pentru luna ianuarie: 25W – 19L – Güneş
Statistica mea pentru luna februarie: 23W – 13L – Güneş
Statistica mea pentru luna martie: 19W – 17L – Güneş
Statistica mea pentru luna aprilie: 6W – 3L – Güneş

Vezi pe net acest duel: FC Viitorul vs Gaz Metan Medias live online

Nu parasi site-ul, citeste in continuare

Ponturi fotbal Dinamo Bucureşti – CSM Politehnica Iași – Liga 1 Betano 25 noiembrie 2017, Bucureşti, Stadion: "Dinamo", ora: 20:45 (Liga 1 Betano - Etapa 19 - TelekomSport & DigiSport)CSM Poli Iași nu a câştigat niciodată pe terenul lui Dinamo 1 solist ...
Ponturi fotbal FC Viitorul – ACS Poli Timișoara – Liga 1 Betano 25 noiembrie 2017, Ovidiu, Stadion: "Central", ora: 18:00 (Liga 1 Betano - Etapa 19 - TelekomSport & DigiSport)ACS Poli Timișoara a încasat 9 goluri în ultimele 2 meciuri jucate la Ovidi...
Ponturi fotbal Manchester United – Brighton – Premier League Manchester United are sase victorii din tot atatea posibile in meciurile de acasa Sursa foto: goal.com Sambata, 25/11/2017, de la ora 17:00, pe “Old Trafford” are loc meciul dintre Manchester United...