Gaz Metan Mediaș - Poli Iași. Oaspeții au șansa să bifeze a patra victorie consecutivă

Primul meci al zilei din Liga 1 este cel dintre Gaz Metan și Poli Iași programat de la ora 16:00 pe stadionul din Mediaș. Cele două formații se află în luptă directă pentru ocuparea unui loc în play-off mai ales că situația la ambele cluburi este una pozitivă, iar dorințele cu privire la o performanță cât mai mare sunt uriașe.
medias iasi

Gaz Metan Mediaș a reușit câteva lucruri foarte bune în această vară, mai ales din punct de vedere al transferurilor, fie pe banca tehnică, fie în teren propriu zis. Mihai Teja realizează lucruri frumoase la formația medieșană, fiind adus ca punct de sprijin pentru Cristi Pustai a cărui aventură continuă în manageriatul clubului și iată cât de mult a progresat această echipă ce în anii precedenți se vedea aproape de liga a 2-a. În acest moment, Gaz-ul se află pe locul 6 cu 14 puncte, fiind pe ultima poziție de play-off și tranversând o perioadă relativ bună de joc. După cele două victorii în fața celor de la Hermannstadt și Craiova, a urmat din păcate un eșec destul de drastic la Giurgiu în fața Astrei, scor 0-3 care ar fi trebuit să îi trezească pe Constantin&Co.

Poli Iași are o deplasare destul de lungă până la Mediaș unde speră să se întoarcă de acolo cu cel puțin un punct deși având în vedere echilibrul atât pe teren cât și în clasament, ar putea să îi forțeze puțini pe ieșeni și să se gândească chiar la o victorie. Formația lui Flavius Stoican a reușit miracolul anul trecut prin calificarea în play-off și speră ca și anul acesta să fie ferită de problemele retrogradării și să își facă planuri cu privire la UEL, însă totuși hazardul nu ar trebui să fie atît de puternic pentru că lotul nu se ridică la nivelul unei formații ce merită ocuparea unui loc de play-off. Iași-ul se află pe locul 7, în spatele combatantei din această seară, având și acesta 14 puncte, dar forma ieșenilor pare să fie mult mai bună. Aceștia au ajuns la 3 victorii consecutive în campionat, acestea venind contra celor de la Voluntari, Concordia și în ultima etapă cu Dinamo.

În ultimele patru confruntări, ambele echipe nu au reușit să marcheze în cele 90 de minute, scorul fiind doar în favoarea uneia dintre formații, însă de această dată situația se prezintă diferit. Atât Gaz Metan cât și Poli Iași prezintă o oarecare șansă pentru a marca sau cel puțin ca tabela să arate 2 goluri pe tabelă, pronostic pe care voi miza în această după amiază.

Pont pariuri Manchester United - Juventus