Gaz Metan Mediaș - Concordia Chiajna. Luptă între două combatante la play-out.

Etapa cu numărul 1 din Liga 1 își are sfârșitul în această zi de luni, oferind publicului două partide interesante. Prima dintre acestea este cea dintre Gaz Metan și Concordia Chiajna, duel programat de la ora 18:00 pe stadionul din Mediaș. Cele două formații speră să debuteze cu dreptul în această primă etapă, deși lucrurile încă nu sunt așezate la ambele echipe care au trecut în această vară prin câteva schimbări de efectiv.
medias Juventus Bucureşti - Concordia Chiajna

Gaz Metan, gazda acestei dispute, este cotată cu șansa a doua la câștigarea jocului, lucru care nu miră pe nimeni dacă privim la problemele care sunt la clubul din Mediaș. Echipa antrenată de la margine de Mihai Teja a renunțat la nu mai puțin de 16 jucători, plecând în totalitate nucleul formației care reușea să se salveze de la retrogradare în urmă cu un sezon. Rondon, Popovici sau Edinho au decis să își rezilieze contractele pentru a pleca liberi la alte formații, situația de la Mediaș fiind una destul de colorată. Tânărul antrenor a primit și câteva întăriri din fotbalul străin pe care să se bazeze în lupta pentru evitarea retrogradării. Fortes, Batista sau Fofana sunt numele fotbaliștilor care vor activa în tricoul medieșenilor și care speră să facă o figură frumoasă în Liga 1. Perioada de pregătire a fost una destul de intensă pentru băieții lui Mihai Teja care s-au pregătit destul de bine, disputând câteva amicale din care nu a reușit să scoată rezultatele pe care și le-ar fi dorit antrenorul Mediașului.

Concordia Chiajna, oaspetele acestei partide, se deplasează până la Mediaș pentru a disputa primul joc din acest nou sezon de Liga 1. Formația antrenată de la margine de Ionuț Badea a trecut și ea prin câteva schimbări majore de efectiv odată cu aducerea fostului secund al echipei naționale. Concordia s-a despărțit de numai puțin de 7 jucători în această vară, printre cei mai importanți numărându-se Claudiu Bumba, Cristi Bud și Andrei Patache. Echipa ilfoveană nu a stat cu mâinile în sân și a reușit să aducă nu mai puțin de 9 fotbaliști care vor pune umărul la menținerea Concordiei în prima divizie. Măzărache, Gorobsov sau Ivanovici sunt cele mai cunoscute achiziții care se vor alătura pregătirii de la Chiajna. Cu un grup nou și un altfel de căpitan la cârma vasului vom vedea o Concordie care va fi destul de diferită față de sezoanele trecute.

Ilfovenii sunt favoriți la casele de pariuri, dar lucrurile nu sunt tocmai atât de clare pentru a fi convinși că putem miza pe formația lui Ionuț Badea. Cei doi antrenori tineri au planuri mari la echipele lor, și cred că acest lucru poate conta mult mai mult decât lotul de jucători în sine, pregătirea fiind cea mai importantă. Ambele au șansele lor, mai ales că Mediașul s-a descurcat întotdeauna pe terenul propriu, astfel că mă aștept să nu piardă în această primă etapă, fiind cu siguranță un joc cu maxim două reușite.