FCSB - FC Botoșani. Roș-albaștrii au șansa să bifeze al 5-lea succes consecutiv

Partida care închide ziua de duminică în Liga 1 este cea dintre FCSB și FC Botoșani programată de la ora 21:00 pe stadionul Anghel Iordănescu de la Voluntari. Gazdele sunt rănite după ratarea calificării în grupele UEL de joia aceasta și speră să își refacă moralul cu o victorie în această seară.
fcsb botosani

FCSB-ul lui Nicolae Dică trece prin momente dificile în această săptămână. Echipa sa nu a reușit să se califice în grupele UEL și astfel este nevoită să se concentreze din acest moment pe campionat și cupă, rămânând singurele obiective care pot fi atinse în acest sezon. Roș-albaștrii au încercat să întoarcă scorul în fața vienezilor de la Rapid, dar din păcate acest lucru nu s-a întâmplat, aceștia câștigând doar cu 2-1, insuficient pentru o calificare mai departe. În campionat lucrurile se prezintă foarte bine pe de altă parte, având mari șanse să continue pe prima poziție și după această rundă dacă jucătorii lui Dică nu vor da cu piciorul acestui meci. Partida de la Ovidiu le-a adus alte trei puncte importante fcsb-iștilor în urmă cu o săptămână când câștigau cu scorul de 1-4.

Echipa probabila FCSB: Vlad – Benzar, Planic, Balasa, Morais – Pintilii, Popescu – Man, Fl. Tanase, Coman – Gnohere

FC Botoșani vine la Voluntari cu gândul să reușească un succes răsunător în fața vicecampioanei deși este conștientă că va fi extrem de dificil. Botoșănenii nu depășesc nici ei un moment prea bun, starea de la echipă fiind destul de agitată deoarece lipsa rezultatelor pozitive își spune cuvântul asupra echipei din Moldova. Formația lui Costel Enache a debutat foarte bine în noul sezon, dar ușor ușor focul s-a stins și iată cum echipa sa se trezește într-o situație destul de urâtă, ne reușind să mai câștige un meci de cca 5 etape, ultimul succes venind pe teren propriu în fața celor de la FC Hermannstadt, scor 2-0. De atunci, au înregistrat 3 egaluri și o înfrângere, venită în fața rivalei Poli Iași, scor 2-1. Recent au remizat acasă cu Sepsi, scor 0-0, partidă în care echipei lui Costel Enache nu i-a ieșit aproape nimic, apărarea funcționând într-adevăr excelent dacă stăm să privim asupra scorului.

Echipa probabila Botosani: Pap – Patache, Chindris, A. Burca, Soiledis – J. Rodriguez, Oaida – Chitosca, Ongenda, Golofca – M. Roman II

Roș-albaștrii primesc prima șansă la victorie ceea ce este un lucru destul de normal dacă privim la loturile celor două formații. Situația de la clubul bucureștean nu cred că este chiar atât de rea după ratarea calificării încât jocul din această seară să nu aibă un alt deznodământ decât victoria pentru fcsb-iști. Merg pe mâna formației lui Dică care va reuși să redreseze corabia și va câștiga pe teren propriu în fața botoșănenilor, având șanse să marcheze de cel puțin 2 ori.

Pronosticuri Astra - Gaz Metan Mediaș