Dunărea Călărași - CFR Cluj. Moral excelent pentru gazde.

Etapa cu numărul 2 continuă în Liga 1 și în această zi de sâmbătă cu alte două reprezentații care cu siguranță vor oferi publicului spectacolul pe care și-l dorește. Una dintre aceste partide este cea dintre Dunărea Călărași și CFR Cluj, meciul care deschide ziua începând cu ora 18:00. Cele două formații trec prin momente total diferite de spirit, jucătorii lui Dan Alexa sunt încă în exuberanță după victoria contra Viitorului în timp ce clujenii acuză șocul întregii săptămâni care le poate fi fatal și în acest meci.
dunarea cfr

Dunărea Călărași, gazda acestei partide, pornește conform caselor de pariuri cu șansa a doua la victorie deși va avea de parte sa publicul, nou promovata va întâlni campioana României, fiind normal să privită ca outsider. Echipa lui Dan Alexa a creat un șoc săptămâna trecută la Ovidiu când aceasta a reușit să câștige pe terenul celor de la Viitorul scor 1-0, partidă în care a suferit extrem de mult pentru toate cele trei puncte deoarece tactica după marcarea golului din minutul 2, întreaga echipă s-a retras și a așteptat ca adversarul să vină peste ea, încercând ulterior un contraatac prin care să mai lovească odată. Cu un penalty ratat și multe alte ocazii, Viitorul pierde astfel acasă cu Dunărea Călărași, și îi oferă acesteia moralul excelent înaintea jocului cu CFR Cluj. Dan Alexa știe că și de această dată apărarea este pilonul principal, cu siguranță abordând pe întreaga partidă același joc urât, cu trageri de timp, dar de altfel eficient pentru fotbalul românesc pentru a supraviețui.

CFR Cluj, oaspetele de seamă din această deplasare, vine pe terenul celor de la Dunărea Călărași cu dorința de a sparge gheața și să obțină prima victorie din acest sezon. Echipa ardeleană trece prin momente extrem de dificile, săptămâna aceasta întâmplându-se destul de multe, dar CFR-ul trebuie să continue să se lupte pentru obiectivele impuse la începutul sezonului, indiferent de schimbările ce se petrec la club. Dacă în urmă cu o săptămână, CFR-ul scotea doar un punct pe teren propriu cu Botoșaniul lui Costel Enache, o partidă pe care au controlat-o de la un capăt la altul, dar ne având același tonus de joc și aceeași inspirație la finalizare, la mijlocul acestei săptămâni a urmat o înfrângere destul de categorică în fața lui Malmo, deși scorul a fost 1-0 în favoarea suedezilor, diferența din teren a fost destul de mare. După aceste evenimente, Edi Iordănescu a fost demis de la club, urmând să semneze zilele acestea Conceicao. Jocul clujenilor trebuie să se schimbe pentru a avea șansă și anul acesta la titlul, dar mai cu seamă trebuie să iasă mai mult la joc, mai ales că vor avea în față în această etapă un adversar ce se va apăra pe două linii, spațiile lipsind cu desăvârșire.

Campioana deține categoric prima șansă la calificare având o cotă cu adevărat de favorită conform caselor de pariuri, dar cu tot ce s-a întâmplat în această săptămână la clubul ardelean, rămân sceptic în ce privește victoria CFR-ului. Cred că partida nu va avea într-adevăr mai mult de 2 reușite, dar la finalul căreia Dunărea Călărași are mari șanse să se bucure după un punct deoarece jocul prestat de aceasta și cel al clujenilor, este destul de apropiat, iar cu siguranță vom asista la un rezultat de egalitate dacă niciuna nu va încerca să riște prea mult.

Pronosticuri Poli Iași - Dinamo București