Concordia Chiajna - Astra Giurgiu. Echipa lui Măldărășanu speră la o nouă victorie.

O nouă rundă din întrecerea Ligii 1 începe în această zi de vineri cu un joc care cu siguranță va crea mare interes în rândul suporterilor. Este vorba de duelul ce se anunță extrem de încrâncenat în Concordia Chiajna și Astra Giurgiu. Cele două formații merg cot la cot în acest început de sezon dacă privim la rezultatele obținute de acestea, iar cu siguranță partida va avea ritm și de această dată dacă jucătorii vor fi avea atitudinea necesară în această seară.
concordia astra

Concordia Chiajna,gazda acestei partide, pornește cu a prima șansă la victorie conform cotelor oferite de bookmakeri. Antrenorul ilfovenilor, Ionuț Badea, nu a debutat așa cum și-ar fi dorit pe banca Chiajnei în acest nou sezon. Aceasta a pierdut primul joc de pe terenul celor de la Gaz Metan Mediaș, scor 2-1 în favoarea gazdelor care au reușit să câștige în ultimul minut de joc. Fotbalul prestat de ilfoveni nu s-a ridicat la nivelul așteptării antrenorului care a încercat să schimbe câte ceva în cea de a doua etapă care s-a dovedit mult mai eficientă. Concordia a remizat cu Viitorul, scor 1-1, fiind egalată tot în minutele de prelungire, până atunci Traian Marc reușise să o ducă în avantaj pe echipa din Chiajna. Jocul de la Cluj nu a fost deloc diferit de celălalte două partide, ilfovenii ne reușind prea multe, bifând încă o înfrângere. Chiar etapa trecută, cei de la Concordia au reușit să câștige în fața celor de la Hermannstadt cu scorul de 2-0 pe teren propriu, aducând astfel prima victorie la Chiajna. Lucrurile au continuat și după această rundă, iar Concordia a mai reușit un succes chiar pe Ion Oblemenco, 0-1 în fața celor de la CSU Craiova grazie golului marcat de Gorobsov în minutul 80, având și șansă deoarece unul din jucătorii olteni a fost eliminar încă din minutul 20.

Astra, oaspetele acestei partide, primește din partea caselor de pariuri a doua șansă la victorie datorită lipsei terenului propriu și al faptului că vor avea în față o formație care are un moral excelent în ultima vreme grazie rezultatelor obținute. Echipa este antrenată de fostul jucător al Rapidului, Marius Măldărășanu și este pusă pe fapte mari în acest sezon. Echipa giurgiuveană a impresionat pe toata lumea cu jocul din start-ul sezonului, urmând de altfel să continue în aceeași manieră și după prima etapă contra FCSB-ului. Acest succes a fost legat până în acest moment de alte trei rezultate relativ pozitive obținue în fața celor de Poli Iași, Sepsi și Botoșani, cu toate acestea remizând, ajungând astfel până în etapa a 5-a fără să fi înregistrat vreo înfrângere. Prestația din penultima etapă contra botoșănenilor nu a fost deloc convingătoare, astralii ne reușind să ajungă de prea multe ori la poarta acestora, prezentând probleme la partea de creație. Ce se dorea a fi o descătușare a giurgiuvenilor contra formației din Călărași s-a transformat într-un nou egal, al patrulea consecutiv pentru echipa lui Marius Măldărășanu, scor 1-1, și astfel este nevoită să mai încerce odată să cucerească toate cele trei puncte, având de altfel o misiune destul de dificilă.

Cotele sunt extrem de apropiate între cele două formații, iar majoritatea specialiștilor sunt de părere că jocul ar putea lua o nouă întorsătura a rezultatului de egalitate, dar cred că lucrurile nu vor sta și de această dată în acest fel. Giurgiuvenii au avut prea mult ghinion în ultimele jocuri, iar acest lucru se va face uitat în seara aceasta unde cred că pot reuși victoria în fața Chiajnei care cu siguranță petrece în continuare după succesul de la Craiova, fiind de părere că nu va fi capabilă să aibă aceeași concentrare ca pe Ion Oblemenco.

Pronosticuri Leganes - Barcelona