Lyon - Amiens. Se anunță un start perfect pentru gazde.

Prima etapă din Ligue 1 continuă cu o serie impresionantă de partide care cu siguranță vor anima ziua iubitorilor de fotbal, rundă așteptată cu sufletul la gură de fanii echipelor ce se vor duela începând cu ora 16:00. Una dintre aceste partide este cea care deschide ziua, Lyon-ul și Amiens urmând să se dueleze pe Parc Olympiques Lyonnais pentru cucerirea primelor trei puncte din acest început de sezon.
lyon Amiens

Lyon, gazda acestei partide, pornește cu prima șansă la victorie conform cotelor oferite de casele de pariuri deoarece deține atât terenul propriu cât și un lot mult mai valoros decât al adversarei din această seară. Olympique Lyon este antrenată de la margine de Bruno Genesio și este pregătită să realizeze un sezon la fel de bun ca cel precedent când aceasta a reușit să termine pe podium și să prindă ultimul loc ce trimite o formație în grupele UCL. Astfel că, jucătorii lui Genesio au timp să se așeze din punct de vedere tactic foarte bine până la acele dueluri din grupe, iar cu siguranță dacă șansa va fi de partea lor, vor avea ocazia să se lupte chiar și la campionat, deși i-au pierdut pe Geubbels, Diakhaby sau Darder.

Amiens, oaspetele acestei partide, vine pe terenul celor de la Olympique Lyon  cu gândul să debuteze cu dreptul în noul sezon. Echipa condusă de la margine de Christope Pelissier se va lupta încă odată în zona roșie a clasamentului din Franța deoarece lotul pe care îl are la dispoziție antrenorul celor de la Amiens nu poate să emită prea mari pretenții în acest sezon, comparativ cu cel precedent când echipa a mers foarte bine o bună bucată de campionat, clasându-se pe la mijlocul clasamentului, o performanță excelentă de altfel pentru un asemenea club destul de infim pe harta formațiior franceze. Otero este cel mai scump fotbalist cumpărat în această vară de Amiens, cca 2,4 milioane de euro pentru jucătorul argentinian care vine în Ligue 1 cu gândul să își relanseze cariera și să ajute clubul să rămână în primul eșalon.

Jucătorii lui Bruno Genesio beneficiază de avantajul caselor de pariuri care au încredere în aceștia că vor putea câștiga acest duel mai ales că vor juca partida pe arena proprie, având un avantaj destul de mare. Am încredere în Lyon că se va impune în această seară, și la un scor destul de mare, minim 2 goluri diferență vor fi pe tabelă între cele două echipe.

Pronosticuri Sepsi - FC Voluntari