Bordeaux - Monaco. Dezamăgire mare în ambele tabere.

Poate unul dintre cele mai importante meciuri ale acestei etape a 3-a din Ligue 1 este cel dintre Bordeaux și Monaco, partidă programată de la ora 18:00 pe Matmut Atlantique. Cele două formații au început de sezon relativ apropiat, dar cu siguranță jocul acestora se identifică destul de mult unul cu celălalt, având ambele probleme destul de serioase la nivelul compartimentului ofensiv și respectiv defensiv.
Bordeaux monaco

Bordeaux, gazda acestei partide, este cotată cu șansa a doua la victorie deși terenul propriu poate juca un factor determinant în privința victoriei din această seară. Calificarea în cupele europene datorită finalului de sezon când Bordeaux a reușit să prindă ultimul bilet grazie unei mobilizări excelente a fost de bun augur pentru echipă care datorită tururilor de calificare a încercat să își rezolve câteva probleme în acest start de sezon. Din nefericire, Bordeaux nu prea a reușit acest lucru, pierzând în prima etapă contra celor de la Strasbourg cu scorul de 0-2 și în etapa trecută la Toulouse cu scorul de 2-1, iar lucrurile încep să se clatine destul de serios pentru Bordeaux. Joi au reușit un rezultat de egalitate în play-off-ul pentru accederea în grupele UEL, scor 0-0 în fața lui Gent, iar calificarea încă se joacă.

Monaco este conștientă că va avea un duel extrem de dificil pe Matmut Atlantique, dar speră să cucerească toate cele trei puncte mai ales că bookmakerii o văd favorită în această seară. Leonardo Jardim este pregătit să realizeze un sezon la fel de bun ca acum câțiva ani când Monaco surprindea întreaga Europă, deși în acest moment lotul este unul poate la jumătate față de cel de atunci, dar prin multă muncă se poate ajunge la succes. Diakhaby, Ghezzal, Lemar, Joao Moutinho, Fabinho sau Kongolo au decis să părăsească corabia monegască, dar cu toate acestea, start-ul de sezon a fost perfect pentru echipa din Principa. Victoria de la Nantes cu scorul de 1-3 a fost de bun augur pentru fani care au aplaudat eficiența fotbaliștilor lui Jardim la finalizare și a defensivei extrem de solide. Aceste elemente însă nu s-au regăsit și în etapa trecută contra lui Lille, scorul partidei fiind de doar 0-0.

Matmut Atlantique va fi arhi plin în această seară deoarece întreaga suflare din Bordeaux își dorește ca formația sa favorită să reușească prima victorie din Ligue 1 și chiar sub privirile unui stadion neîncăpător Bordeaux nu a mai câștigat în fața lui Monaco din 2015, dar speră să spargă gheața în această seară, mizând astfel pe un rezultat pozitiv al gazdelor.

Pronosticuri Sepsi - FC Voluntari