Olympiakos - Burnley. Grecii nu ar trebui să întâmpine probleme în acest joc.

Ziua de joi ne oferă prima manșă din faza play-off-ului marca Europa League, având în prim plan formații care au realizat lucruri importante în campionatele lor sau chiar pe plan european, fiind o șansă importantă pentru a mai scrie odată istorie, de această dată în grupele celei de a doua competiții ca valoare. Unul dintre aceste dueluri este cel dintre Olympiakos și Burnley , partidă programată de la ora 21:00 pe Georgios Karaiskakis Stadium.
burnley

Olympiakos, gazda acestei partide, pornește conform caselor de pariuri cu prima șansă la victorie, dar și la calificare datorită unui lot mult mai valoros și mai experimentat. Grecii abia ce au terminat cu perioada de pregătire din această vară în care au tras destul de tare pentru a încerca să câștige trofee în acest nou sezon, și chiar să atace fazele superioare din cupele europene. Dacă în alți ani lucrurile se derulau la nivel de UCL, anul acesta grecii trebuie să se mulțumească cu Europa League și chiar să ajungă cât mai sus se poate. Primul examen oficial din acest sezon european a fost trecut, scorul de 4-0 spunând totul despre atitudinea fotbaliștilor greci care au abordat la victorie încă din primul minut partida din prima manșă a turului 3 preliminar, făcându-și jocul ușor încă din prima jumătate de oră când conduceau deja cu trei goluri diferență. Calificarea s-a produs în Elveția când grecii au reușit să mai câștige odată cu 1-3 în fața celor de la Luzern și astfel pășesc spre play-off.

Burnley, oaspetele acestei partide, se deplasează în Grecia, încercând să scoată un rezultat care să îi permită să se spere în continuare la calificare. Clubul englez condus de pe bancă de Sean Dyche a debutat în Europa League contra echipei din Scoția, Aberdeen, pe care a reușit să o elimine în prelungiri, marcând Barnes și Cork pentru Burnley. Englezii sunt cunoscuți pentru faptul că nu sunt prea interesați de cupele europene, în special de UEL deoarece banii vin mult mai bine din BPL, clasarea în Anglia fiind mult mai importantă decât o calificare în grupele UEL, lucru ce s-a observat în deplasarea din Turcia. Formația engleză nu a avut nicio ocazie importantă de gol, remizând totuși cu un 0-0 alb în prima manșă a turului 3. Calificarea s-a realizat în cele din urmă în prelungiri după o nouă remiză cu același scor, a venit șansa celor de la Burnley care au reușit calificarea însă lucrurile par să se încheie în această fază pentru englezi.

Vom avea parte de un joc controlat în mare parte de formația greacă care are toate atuurile să câștige acest joc mai ales că terenul propriu va fi un factor determinant în vederea unui succes în această seară. De aceea, voi miza pe un rezultat pozitiv al celor de la Olympiakos, având mari șanse să marcheze minim 2 goluri în poarta englezilor.

Pronosticuri Olympiakos - Burnley