Luzern - Olympiakos. Grecii sunt aproape calificați.

Returul cele de-a treia faze eliminatorii din calificările pentru grupele Europa League oferă o serie de meciuri extrem de interesante în această zi de joi, iar cu siguranță publicul european se va bucura de un fotbal total din partea celor mai importante formații din această competiție. Unul dintre aceste dueluri este cel dintre Luzern și Olympiakos, programat de la ora 20:30 pe Swissporarena.

Luzern, gazda acestei partide, pornește conform caselor de pariuri cu șansa a doua la calificare datorită rezultatului extrem de slab obținut în Grecia. Echipa condusă de la margine de elvețianul Weiller nu a vrut să dea cu piciorul la biletul primit în urmă cu un sezon către UEL, și a încercat să dea totul pentru a reuși să se califice, dar din nefericire ghinionul la tragerea la sorți și-a spus cuvântul, iar minutele celor de la Luzern în UEL sunt numărate. Aceasta este la al doilea joc în competițiile europene de anul acesta,după înfrângerea usturătoare din Grecia, scor 4-0 care cu siguranță nu le mai oferă nicio speranță la calificare, ne reușind să creeze niciun fel de problemă adversarului. Recent au pierdut și contra celor de la Young Boys, 2-3, iar moralul albaștrilor pare să fie unul dezastruos.

Olympiakos, oaspetele acestei manșe retur, pornește conform caselor de pariuri cu prima șansă la victorie, dar și la calificare datorită unui lot mult mai valoros și mai experimentat, dar și al rezultatului excelent obținut în partida tur. Grecii abia ce au terminat cu perioada de pregătire din această vară în care au tras destul de tare pentru a încerca să câștige trofee în acest nou sezon, și chiar să atace fazele superioare din cupele europene. Dacă în alți ani lucrurile se derulau la nivel de UCL, anul acesta grecii trebuie să se mulțumească cu Europa League și chiar să ajungă cât mai sus se poate. Primul examen oficial din acest sezon european a fost trecut, scorul de 4-0 spunând totul despre atitudinea fotbaliștilor greci care au abordat la victorie încă din primul minut partida, făcându-și jocul ușor încă din prima jumătate de oră când conduceau deja cu trei goluri diferență.

Deplasarea din Elveția nu are să fie mai dificilă decât jocul din tur, deși instalarea unei relaxări ar putea exista care să ofere implicti spații pentru fotbaliștii lui Luzern și implicit să profite prin marcarea a cel puțin unui gol, crezând astfel că elvețienii nu vor termina această dublă manșă fără a înscrie în poarta grecilor, mizând pe acest lucru, și implicit pe o partidă cu cel puțin 3 reușite.

Pronosticuri Dudelange - CFR Cluj