APOEL - Astana. Se anunță o atmosferă incendiară la Nicosia.

Ziua de joi ne oferă prima manșă din faza play-off-ului marca Europa League, având în prim plan formații care au realizat lucruri importante în campionatele lor sau chiar pe plan european, fiind o șansă importantă pentru a mai scrie odată istorie, de această dată în grupele celei de a doua competiții ca valoare. Unul dintre aceste dueluri este cel dintre Apoel Nicosia și Astana, partidă programată de la ora 20:00 pe Neo GSP Stadium.

Apoel Nicosia, gazda acestui joc, pornește cu prima șansă la victorie, dar nu și la calificare conform caselor de pariuri. Clubul cipriot condus de la margine de portughezul Baltazar și-a început aventura europeană în UCL, dar surpriza a făcut să fie eliminată destul de rapid de o formație anonimă în Europa. Este vorba de clubul lituanian, Suduva, care a relizat minunea în turul preliminar respectiv, și astfel ciprioții au fost trimiși în cea de a doua competiție europeană, UEL, unde va încerca să ajungă cât mai sus. Prima formație eliminată mai exact în turul 2 a fost cea estoniană, Flora, urmând ca după acest adversar să dea piept cu unul extrem de dificil, Hapoel Beer Sheva din Israel, formație care s-a dovedit o nucă tare pentru ciprioți, dar căreia a reușit să îi facă față în două rânduri, câștigând pe teren propriu cu scorul de 3-1 și calificând-o în play-off.

Astana, oaspetele acestei partide, pornește conform caselor de pariuri cu prima șansă la calificare, dar nu și la victorie deoarece are un adversar extrem de puternic pe teren propriu, fiind astfel o problemă pentru clubul kazac. Formația antrenată de la margine de ucraineanul Grygorchuk a reușit să se califice în turul trei grazie eliminării formațiilor ca Sutjeska sau Midtjylland. Adversarul danez le-a pus ceva probleme kazacilor care însă au izbutit să se califice după un 2-0 în Kazahstan și un 0-0 în Danemarca. Un lucru extrem de important ce ar trebui remarcat este faptul că în niciuna dintre aceste partide nu a primit vreun gol, arătând excelent în compartimentul defensiv. Lucrurile au stat complet diferit în jocul de pe teren propriu contra croaților de la Dinamo Zagreb care nu le-au dat aproape nicio șansă, înfrângere cu 2-0 urmată de una cu 0-1 pe arena din Croația, Astana fiind nevoită să continue în play-off-ul UEL unde poate spera la o calificare în grupe.

Ambele formații au o experiență destul de importantă pe plan european, iar cu siguranță acest lucru se va observa destul de mult în această fază eliminatorie, însă echipa cipriotă pare mult mai stăpână pe această competiție decât clubul kazac care se va baza mai mult pe al doilea joc. Astfel că voi miza pe o victorie a celor de la Apoel, având capacitatea să marcheze chiar două goluri în poarta kazacilor.