Euro 2016: "Tricolorii" vor fi cazaţi la Hôtel Mont Royal


Euro 2016: „Tricolorii” vor fi cazaţi la Tiara Château Hôtel Mont Royal Chantilly
"Tricolorii vor fi cazaţi la Hôtel Mont Royal


Echipa naţională a României a revenit la un turneu final după o pauză de 8 ani. La Euro 2008, „tricolorii” nu au reuşit să se califice în optimile de finală, dar au avut doar super adversari – Franţa, Italia şi Olanda. Acum, la Euro 2016, românii sunt într-o grupă mult mai accesibilă, cu Franţa, Elveţia şi Albania.

Deşi mai sunt cinci luni până la startul turneului final, majoritate echipelor şi-au stabilit sau caută un loc unde să se cazeze, pentru a avea condiţii cât mai bune şi linişte. Reprezentativa României va avea baza de pregătire într-un castel transformat în hotel de 5 stele, Tiara Château Hôtel Mont Royal Chantilly, care se află la doar 15 kilometri de aeroportul parizian „Charles de Gaulle”.

Adresa locului de cantonament este Tiara Château Hôtel Mont Royal Chantilly, Route de Plailly, 60520 La Chapelle-en-Serval, Franţa.

Acest castel a fost construit de arhitectul Guillaume Tronchet în anul 1911, fiind plasat într-un cadru impresionant, în sudul pădurii Chantilly. Un mare avantaj pentru fotbaliştii români este faptul că baza de pregătire este situată la doar 35 de minute, cu autocarul, față de „Stade de France”, unde România va juca cu Franța și doar la 60 de minute, cu autocarul, față de Parc des Princes, unde va întâlni Elveția. Distanța până în oraşulLyon, unde „tricolorii” va termina meciurile din grupă, cu Albania, este de 475 de kilometri.

Distanța de la hotel la:
Terenul de antrenament 3 km
Aeroportul Charles de Gaulle 15 km
Gara Paris Charles de Gaulle 15 km
„Stade de France” (stadion Franța – România) 32 km
Centrul Parisului 44 km
„Parc des Princes” (stadion România – Elveția) 46 km
Lyon (oraș România – Albania) 475 km

Vremea preconizată în La Chapelle-en-Serval în perioada Euro 2016:
Temperatura minimă 13.8 grade Celsius
Temperatura medie 18.3 grade Celsius
Temperatura maximă 22.7 grade Celsius