Rusia - Egipt. Egalul sau victoria?

Rusia- Egipt este prima partidă din runda cu numărul 2 de la Cupa Mondială. Meci programat de la ora 21:00 pe Saint Petersburg Stadium, este una extrem de interesantă deoarece amândouă încep să își facă calculele pentru calificarea în optimi. Rușii au mai multe opțiuni în această partidă, în timp ce egiptenii sunt forțați să joace la victorie. Prestația din partidele anterioare le va încuraja pe ambele formații să practice cel mai bun fotbal.

Rusia, antrenată de Stanislav Cherchesov, a început cu dreptul acest Mondial și este pregătită să continue în aceeași manieră. Deschiderea Turneului Final a avut la finalul prilej de sărbătoare pentru naționaliști deoarece selecționata lor a reușit o victorie foarte importantă, împotriva Arabiei Saudite, scor 5-0. Rezultatul înregistrat pe tabelă nu a fost de nimeni contestat deoarece jocul prestat de ruși a fost unul demn de un asemenea scor. Odată cu această victorie, a crescut și încrederea în fotbaliști, iar unul dintre ei, marcatorul unei duble chiar, Denis Cheryshev, este pregătit să demonstreze că nu degeaba este jucătorul lui Real Madrid. Totuși, după o analiză mai atentă, mai sunt multe lucruri de îndreptat în jocul rușilor pentru a se putea bate cu forțele de la acest Mondial. Poate cel mai negativ lucru suferit de aceștia este pierderea lui Alan Dzagoev, accidentat la coapsă.

Echipa probabila Rusia: Igor Akinfeev; Mario Fernandes, Ilya Kutepov, Sergei Ignashevich, Yuri Zhirkov; Roman Zobnin, Yury Gazinsky, Daler Kuziaev; Aleksandr Golovin, Denis Cheryshev; Fedor Smolov

Egiptul mai are doar două șanse să se facă văzuți în mod pozitiv la acest Mondial, unic pentru majoritatea fotbaliștilor angrenați la cârma acestei selecționate. Start-ul nu a fost unul precum și l-ar fi dorit staff-ul tehnic împreună cu jucătorii, aceștia suferind o înfrângere în primul joc în fața celor de la Uruguay, scor 0-1. Chiar dacă golul uruguayenilor a venit abia în ultimul de joc, partida a fost controlată în mare măsură de aceștia, rezultatul nefiind contestat de nimeni. Din fericire, egiptenii speră la mult mai multe în fața rușilor deoarece îl vor avea în teren pe Mohamed Salah, vedeta Egiptului, în care își pun speranțe întreaga națiune. Acesta revine după o accidentare la umăr suferită în finala UCL, iar fanii sunt îngrijorați că nu ar fi la capacitatea sa maximă.

Echipa probabila Egipt: Mohammed El Shenawy, Ali Gabr, Ahmed Hegazy, Ahmed Fathi, Mohammed Abdelshafy; Tarek Hamed, Mohammed El Neny, Mahmoud Trezeguet, Abdullah Al Said; Mohammed Salah, Marwan Mohsen

Rusia este favorită la casele de pariuri în această partidă, dar cota egiptenilor este în scădere în ultimele zile. Nu ar fi o surpriză ca egiptenii să se impună, dar rușii sunt pregătiți să își facă jocul pentru a nu apărea astfel de probleme. Naționala lui Cherchesov se mulțumește și cu un egal, în timp ce Mo Salah&Co au doar varianta celor 3 puncte pentru a mai spera la calificare.

Pronosticuri Kairat Almaty - Sigma Olomouc