Polonia - Columbia. Meci de "totul sau nimic" pentru ambele echipe.

Ultimul joc din runda a 2-a de la acest Mondial este cel dintre Polonia și Columbia. Cele două combatante din grupa H care erau favorite înainte de deschiderea acestui Turneu Final la calificare, au ajuns pe ultimele poziții în grupa. Ambele formații au comis-o în primul joc, pierzând cele trei puncte și se văd nevoite să dea totul în această partidă. Este clar că doar una dintre ele își va păstra șanse la calificare, dar oare care va fi aceea?

Polonia condusă de la margine de Adam Nawalka a debutat extrem de neașteptat cu un rezultat negativ la acest Mondial, pierzând în fața naționalei din Senegal cu scorul de 2-1. Formația antrenorului polonez nu a jucat absolut nimic, principala cauză fiind faptul că africanii nu i-au lăsat deloc pe europeni să își facă jocul. Lewandowski nu a fost deloc în meci, ne având nicio ocazie importantă de-a lungul partidei. După o campanie de calificare extrem de bună, Polonia era de așteptat să aibă o altă față la acest Mondial, dar poate doar start-ul a lăsat de dorit, iar jucătorii lui Nawalka își vor reveni în cele din urmă. O astfel de revenire este posibilă numai dacă deți în cadrul lotului fotbaliști de valoare și cu experiență, iar Polonia chiar are astfel de oameni care o pot relansa în cursa de calificare pentru optimi.

Echipa probabila Polonia: Wojciech Szczesny; Kamil Glik; Michal Pazdan, Lukasz Piszczek; Maciej Rybus, Jacek Goralski, Grzegorz Krychowiak, Bartosz Bereszyniski; Kamil Grosicki, Piotr Zielinski, Robert Lewandowski​

Columbia a debutat în aceeași manieră ca adversarul din acest joc, pierzând primul joc în fața japonezilor cu același scor de 2-1. Columbienii au început cum nu se puteau mai prost partida și astfel au comis penalty în minutul 3, iar un jucător sud-american a fost eliminat în urma faultului comis în careu. Astfel că, toate planurile realizate înainte de disputarea jocului au fost date complet peste cap. După o egalare neașteptată, columbienii au început să creadă în șansa lor, dar visurile au fost sfărâmate prin golul 2 al asiaticilor. Totuși, Falcao&Co nu au strălucit deloc, majoritatea ne având energia necesară și luciditatea pentru a întoarce rezultatul. Cu un astfel de joc și o astfel de atitudine, Columbia nu poate emite pretenții la calificare. Totuși, la fel ca polonezii, majoritatea columbienilor joacă la cel mai înalt nivel și prezintă o doză de experiență care se poate face văzută în partidele rămase, și astfel să trimită naționala lui James Rodriguez în optimi.

Echipa probabila Columbia: David Ospina; Santiago Arias, Cristian Zapata, Oscar Murillo, Johan Mojica; Abel Aguilar, Wilmar Barrios; Juan Cuadrado, James Rodriguez, Luis Muriel; Radamel Falcao

Cele două naționale vor da totul în această partidă mai ales că victoria uneia reprezintă sfârșitul de Mondial pentru cealaltă. Este foarte greu de pronosticat cine va câștiga acest duel, dar cred că polonezii se pot mobiliza mai bine și pot obține cele trei puncte. Lewandowski este dator față de suporteri și va încerca alături de colegii săi să își ia revanșa în urma înfrângerii suferite în primul joc.

Pronosticuri Hoffenheim - Dortmund