Nigeria - Islanda. Se anunță o partidă de luptă.

Celălalt duel din grupa D din runda a 2-a este cel dintre Nigeria și Islanda, programat de la ora 18:00 pe stadionul din Volgograd. Cele două selecționate sunt destul de asemănătoare când vine vorba de riscurile pe care le pun la bătaie în partidele din grupe, dar sunt nevoite să iasă la joc de această dată pentru că numai în urma unui asemenea meci pot obține punctele de care au nevoie. Nigerienii sunt obligați să bată, la fel ca islandezii, dar moralul acestora diferă.

Nigeria a pierdut primul meci de la acest Mondial cu scorul de 2-0 în fața croaților care au arătat ca o echipă mare. Nigerienii nu au avut ce să facă în fața lui Modric&Co întrucât aceștia s-au descurcat admirabil atât pe faza de apărare cât și pe faza de atac. Norocul și luciditatea din teren le-au lipsit fotbaliștilor antrenați de Rohr, dar aceste lucruri speră să fie prezente în jocul din această seară deoarece își pun mai multe speranțe în el decât în cel precedent. Adversarul deși este unul mai accesibil poate fi chiar mai incomod. Germanul trebuie să își facă bine temele înainte deoarece echipa sa poate fi suprinsă ușor dacă se va prezenta în aceeași manieră privind defensiva. Moses și Ighalo trebuie să fie mult mai mobili și mai atenți la finalizare pentru că altfel Nigeria pare să fie sigură că va pleca destul de rușinos de la acest Mondial.

Echipa probabila Nigeria: Francis Uzoho; Abdullahi Shehu, William Troost-Ekong, Leon Balogun, Brian Idowu; Wilfred Ndidi, John Obi Mikel, Oghenekaro Etebo; Victor Moses, Odion Ighalo, Alex Iwobi.

Islanda este steluța acestui Mondial. Selecționata privită cu multă antipatie la Europeanul din 2016 a creat multă isterie la acel moment, dar totodată a creat în mintea multora faptul că acele lucruri demonstrate atunci se vor încheia la vremea aceea. Iată că lucrurile nu stau deloc așa, și islandezii sunt prezenți în Rusia la Mondial și reușesc să scoată un punct fantastic din duelul cu Argentina. Aceste imposibilități care par ireale pentru unii, islandezii le fac să fie posibile și creează o stare de bine când un iubitor de fotbal vede că o echipă chiar nu vrea să fenteze acest sport. Deși după marcarea golului Islanda s-a mai retras, aceasta nu a avut ce să facă deoarece o naționala ca a Argentinei nu poate fi tratată de sus ci doar din spate deoarece fiecare își cunoaște limitele, iar islandezii sunt destul de limitați. Tactica va fi cu totul alta în partida contra africanilor în care Sigurdsson alături de colegii săi pot surprinde plăcut din nou chiar printr-o victorie.

Echipa probabila Islanda: Hannes Halldorsson; Birkir Saevarsson, Kari Arnason, Ragnar Sigurdsson, Hordor Magnusson; Emil Hallfredsson, Aron Gunnarsson; Gylfi Sigurdsson, Birkir Bjarnason, Rurik Gislason; Alfred Finnbogason.

Duelul dintre cele două selecționate nu va fi unul spectaculos deoarece pragmatismul va fi dus la cote extreme, niciuna ne dorind să riște, dar aceasta fiind singura variantă care să îi poate împingă spre obținerea unui rezultat pozitiv. Cred că Islanda prin toate lucrurile demonstrate în partida precedentă, are cu siguranță șansele sale și nu poate pierde un astfel de joc, mai ales că adversarul este unul de valoarea sa.

Pronosticuri Hoffenheim - Dortmund