Iran - Spania. Iranienii victime sigure!

Iran-Spania este ultima partidă din această zi de la Cupa Mondială, fiind programată de la ora 21:00 pe Kazan Arena. Cele două selecționate care se vor înfrunta sunt total diferite din toate punctele de vedere, Spania având resursele necesare să învingă naționala Iranului fără prea mari emoții, în timp ce Amiri&Co vor încerca aceeași tactică mai puțin iubită de suporteri, apărarea în zona careului pentru a bloca atacurile spaniole și a ieși cu măcar un punct din acest joc.

Iranul a început cu dreptul acest Campionat Mondial. Naționala antrenată de la margine de portughezul Carlos Queiroz a reușit o victorie extrem de importantă în primul joc de la Turneul Final, scor 1-0 în fața marocanilor. Rezultatul înregistrat pe tabelă a fost de mulți contestat deoarece jocul prestat de iranieni a fost mai degrabă un ANTIJOC, majoritatea specialiștilor fiind de părere că deși este o tactică deloc apreciată, aceasta poate aduce succesul pentru formațiile mici. Odată cu această victorie, a crescut și încrederea în fotbaliști, aceștia aspirând la optimile de finală. Totuși, iranienii sunt conștienți că jocul din această seară și cel contra Portugaliei reprezinta cele mai grele teste pentru a vedea dacă pot continua la acest Turneu Final sau vor pleca spre Teheran în aplauzele fanilor.

Echipa probabila Iran: Beiranvand; Hajisafi, Cheshmi, Pouraliganji, Rezaeian; Shojaei, Ebrahimi; Amiri, Ansarifard, Jahanbaksh; Azmoun

Spania a ratat pe ultima sută de metri victoria contra Portugaliei din primul joc de la Campionatul Mondial. Start-ul nu a fost unul precum și l-ar fi dorit staff-ul tehnic împreună cu jucătorii, aceștia remizând cu scorul de 3-3, într-o partidă în care toate lucrurile au funcționat la capacitate maximă mai puțin concentrarea defensivei și a portarului De Gea care a gafat la unul dintre goluri. După o analiză mai atentă, spaniolii nu trebuie să sperie de aceste lucruri deoarece cu puțina atenție se pot corecta în timp, mai ales că în următoarele jocuri vor fi stăpâni pe minge, și vor încerca pe cât posibil să se impună la un scor care măcar să le asigure cele trei puncte. Vorbim totuși de o fostă campioană mondială cu fotbaliști de top care nu cred că măcar din propriul orgoliu să răsară o victorie pentru naționala iberică.

Echipa probabila Spania: De Gea; Carvajal, Pique, Ramos, Alba; Busquets, Koke; Iniesta, Silva, Isco; Costa

Spaniolii sunt favoriți cerți la casele de pariuri și speră într-o victorie care să le asigure trei puncte, dar și un moral mai bun pentru jocurile ce vor urma. Cred că Iranul nu are decât cartea apărării în această seară deoarece nu văd ca naționala lui Carlos Queiroz să realizeze prea multe pe frontul de atac, acolo unde nu a excelat cu Marocul, contra Spaniei neavând clar nicio șansă. Cu un Isco și Diego Costa în zi mare, ibericii pot defila fără prea mari emoții.

Pronosticuri FC Copenhaga - CSKA Sofia