Croația - Anglia. Echilibru aproape perfect.

Ultima semifinală de la Cupa Mondială este cea dintre Croația și Rusia programată de la ora 21:00 pe Luzhniki Arena. Un alt duel european care cu siguranță va atrage atenția multor iubitori de fotbal, fiind totuși două selecționate care și-au pus amprenta destul de însemnat la acest Turneu Final prin partidele frumoase pe care le-au realizat. Rămâne de văzut care națională va risca mai mult și care va fi la capacitate maximă atât din punct de vedere mental, cât și fizic deoarece într-un astfel de fază ai nevoie de toate elementele pentru a atinge succesul.
croatia cm 2018

Croația lui Zlatko Dalic a reușit lucruri deosebite până acum la acest Mondial și multă lume se așteaptă să vadă această națională cât mai sus având toate resursele necesare să treacă peste orice adversar. În grupe, Croația a câștigat toate jocurile, acumulând 9 puncte din partidele cu Nigeria, Islanda și chiar Argentina. Sud-europenii au jucat în toate aceste partide cu foarte mult calm, dar și cu foarte mult devotament și spirit de echipă. Modric,Rakitic,Mandzukic sau Pjaca deși au avut parte de un sezon extrem de obositor și lung, chiar și acum au puterea să joace la cel mai înalt nivel arătând doza de profesionalism extrem cu care sunt înzestrați.

Greul a început în optimi unde croații au avut mult de furcă contra danezilor lui Hareide, aceștia reușind să îi elimine abia la loviturile de departajare unde Subasic s-a remarcat în mod providențial prin cele trei intervenții reușite. În sferturi, Croația a da piept cu țara gazdă, Rusia, partidă pe care a controlat-o aproape pe toată, primele 30 de minute fiind problema care le-a cauzat și golul primit marcat de Cheryshev. Kramaric a reușit egalarea și a redat speranțe în continuare croaților că se poate califica. Subasic a fost din nou actorul principal care a trimis Croația în semifinale acolo unde vor da piept cu selecționata britanică. Acest tip de adversar nu a fost întâlnit până acum, iar cu siguranță va fi un test extrem de dificil pentru trupa lui Dalic, având în vedere și faptul că după două meciuri de 120 de minute, lipsa refacerii energiei își va spune cuvântul în timpul acestui joc. Kalinic și Vrsaljko nu vor putea juca în acest meci, fundașul dreapta fiind o pierdere destul de grea pentru naționala croată.

Echipa probabila Croatia: Danijel Subasic; Sime Vrsaljko, Dejan Lovren, Domagoj Vida, Ivan Strinic; Ivan Rakitic, Marcelo Brozovic; Ante Rebic, Luka Modric, Ivan Perisic; Mario Mandzukic

Anglia a venit la acest Turneu Final într-o formulă schimbată în totalitate față de ultimul Mondial cu dorința de a ajunge cât mai sus de această dată. Naționala engleză a pus accent foarte mult pe calitatea jucătorilor tineri și promovarea acestora și astfel că la cârma acestei echipe a ajuns un tânăr antrenor de perspectivă, Southgate, în care federația își pune mari speranțe că va putea readuce Anglia pe culmile succesului.

Cele trei partide disputate de-a lungul grupelor au însemnat foarte mult pentru această generație, majoritatea încercând să reajungă la capacitatea din timpul campionatului regulat. Grazie testelor cu Panama,Tunisia și Belgia, acest lucru a meritat și iată cum reușește în cele din urmă să scape de ghinionul de la 11 metri și se califică în sferturi, trimițând acasă naționala Columbiei. Jocul europenilor a arătat destul de bine pe întreaga partidă, din păcate să observat lipsa de maturitate deoarece după egalarea reușită de columbieni în minutul 90, reprizele suplimentare au fost în favoarea sud-americanilor care au știut să gestioneze mai bine decât englezii. Sferturile au adus poate cel mai așezat adversar de la această Cupă Mondială, Suedia. Această națională nordică a surprins plăcut în toate partidele și se pregătea să arate acest lucru și contra britanicilor. Lucrurile au stat cum nu se putea mai bine pentru Kane&Co care au reușit calificarea într-o manieră categorică, poate prin prisma faptului că suedezii au jucat un fotbal mediocru sau că britanicii au știut să realizeze tot ce le-a cerut antrenorul. Anglia se califică astfel în semifinale după 22 de ani, unde va da piept cu naționala Croației pe care cu siguranță o va trata-o cu foarte mult tact și atenție. Nici Kane, nici Sterling sau Lingard nu reprezintă arme clare pentru o calificare de vis în finală, ci întregul grup, forța acestuia fiind cea care va cântări decisive în vederea accederii în ultimul act.

Echipa probabila Anglia: Jordan Pickford; Kyle Walker, John Stones, Harry Maguire; Kieran Trippier, Dele, Jordan Henderson, Jesse Lingard, Ashley Young; Raheem Sterling, Harry Kane.

Această semifinală europeană cu siguranță va avea la stadion un public fantastic, atât Anglia cât și Croația evidențindu-se prin fanii extrem de explozibili de-a lungul partidei. Casele de pariuri sunt de părere că naționala lui Southgate este favorită să se califice deoarece jocul englezilor este din ce în ce mai solid, în timp ce naționala lui Dalic are problem odată cu jocurile eliminatorii unde jucătorii săi nu se mai concentrează în aceeași manieră ca în grupe. Totuși, la fel ca în cealaltă semifinală sunt de părere că forța grupului va fi decisivă. Cred totuși că, Croația nu și-a spus toate cuvintele la acest Mondial, fiind convins că au puterea să se califice dacă vor reuși să își revină la prospețimea maximă.

Pronosticuri Kalmar - Djurgarden