Campionatul Mondial de Fotbal – Islanda

Islanda a aratat continuitate, dupa ce a participat la Campionatul European, nordicii vin acum sa cucereasca si Rusia, participand la Campionatul Mondial de Fotbal, unde vor avea drept adversare echipe precum Argentina, Nigeria si Croatia, acestea facand parte din Grupa D.

Calificari

Preliminariile n-au fost deloc usoare, Islanda a avut adversari cu nume grele, dar a fost cu un pas inaintea Croatiei, Ucrainei si Turciei, astfel, obtinand calificarea pentru al doilea turneul final consecutiv, dupa cel European, disputat in 2016, in Franta. De asemenea, disputele avute de Islanda acasa, au fost cele care au influentat intr-o masura importanta aceasta calificare, fiind singura nationala din Grupa I, care si-a castigat toate confruntarile avute in rol de echipa gazda.

Momentul cheie

Cel mai bun rezultat al islandei a venit impotriva Turciei lui Mircea Lucescu, invingand-o cu 3-0, in deplasare, in penultima etapa. Astfel, I s-a permit sa ramana lider si nu doar atat, ci sa abordeze ultima etapa intr-o nota pozitiva, castigand cu 2-0 si in fata micutei Kosovo, drept pentru care acel meci impotiva Turciei a fost momentul cheie al calificarilor, de care a depins o calificare.

Cel mai bun jucator

Este greu de numit un jucator cheie intr-o echipa nationala care se bazeaza foarte mult pe toti jucatorii, de la portar si pana la atacanti. Totusi, exrperienta din Anglia a lui GYlfi Sigurdsson cred ca il face pe acest cel mai importand islandez din preliminarii, reusind sa inscrie de patru ori,  oferind tot atatea pase decisive.

Program

Stiind foarte bine care ii este locul, Islanda va incerca sa-si aduca imbunatiri jocului de echipe, prin doua meciuri de pregatire, unde urmeaza sa le aiba ca adversare pe Norvegia si Ghana.

Program

2 iunie – Islanda vs Norvegia

7 iunie – Islanda vs Ghana

Dupa o saptamana va incepe aventura la Mondialul din Rusia, urmand sa fie luata tare inca din unda inaugurala, cand va juca direct impotriva Argentinei lui Lionel Messi si a uneia dintre favoritele la castigarea trofeului.

16 iunie – Argentina vs Islanda

22 iunie Nigeria vs Islanda

26 iunie – Islanda vs Croatia

Echipa oficiala pentru Campionatul Mondial de Fotbal

Portari: Hannes Þór Halldórsson, Rúnar Alex Rúnarsson, Frederik Schram

Fundasi: Kári Árnason, Ari Freyr Skúlason, Ragnar Sigurðsson, Hörður Björgvin Magnússon, Birkir Már Sævarsson, Sverrir Ingi Ingason, Hólmar Örn Eyjólfsson

Mijlocasi: Jóhann Berg Guðmundsson, Birkir Bjarnason, Arnór Ingvi Traustason, Emil Hallfreðsson, Gylfi Sigurðsson, Ólafur Ingi Skúlason, Rúrik Gíslason, Samúel Kári Friðjónsson, Aron Einar Gunnarsson

Atacanti: Alfreð Finnbogason, Jón Daði Böðvarsson, Björn Bergmann Sigurðarson, Albert Guðmundsson